Alde` Dicu Pătrăţică sau o ţeapă programată

Tabureţii cârciumei “La Mitică una mică” scârţâiau chinuitor cînd fundurile celor patru pălmaşi se frecau şi se lăsau cu toată greutatea lor intelectuală(a pălmaşilor…vreau să spun) pe scândurelele negeluite, dar lustruite, ţinute să nu se destrame de cele patru picioare de lemn cu lungimi aşa zis egale functie de cât era de aburit nea Eftimie, rotarul satului, atunci când le-a potrivit. Becul chior de 40 w, plin de murdărie de muşte, lumina gălbui  feţele transpirate şi  concentrate de atîtea gânduri năvalnice ce zburătăceau ca liliecii prin minţile îmbibate  de Şoricioaica lui Mitică, ce punea deja al patrulea rând de ţoiuri pe masa jegoasă acoperită cu o muşama scrijelită şi prinsă cu pioneze pe margini.

Dicu îi privi pe sub sprâncenele stufoase scărpinîndu-şi bărbia ţepoasă,le cântari starea bahică şi zise:

– Păi da ce…numa`Petre a lu` Cocîrlă poa` să aibă magazin şi să ne “esploateze” cu preţurilii ălea care le vrea el. Noi este mai fraieri? Ia să punem noi de o asociaţie şi de un magazinaş să-l băgăm in ceaţă cu preţuri mai bune şi program non-stop. Faliment scrie pe moaca lui!

– Că bine vorbi nea Dicule, da marfă şi bani de marfă de unde cristelniţa măsii, că mie anul ăsta nici scroafa nu-mi fătă de foamea ce-o făcu.

-Lasă bre Zambilă că rezolvăm. Am eu un văr dupe cumnat la Făurei care e paznic la un engross de ăsta care are de toate. Împrumută şi el po` lună oareşce mărfuri (am eu lista acilea) şi după aceea îi dăm banii că n-o fi foc. Mergeţi pe mâna mea! Mielu îl cheamă pe Cocîrlă.

– Păi şi cu ce cărăm marfa că maşină… nexam, întrebă Zambilă

– Dai matale căruţa…  ş-aşa nu-ţi trebe că puricii îi transporţi cu tine.

– Păi nu mai are roţi că le pusei pă foc la zăpada cea mare deşi mai bine o puneam pe soacră-mea că tot e ca o scândură.

– Am eu patru roţi rămase, zise Pufulete a lu` Şchiopu, da ce facem de cal?

– Ni-l dă Răpciugă pă a lui. Ia zi bre… îl dai?

Răpciugă trase o duşcă să-şi dezinfecteze o măsea (singura rămasă) şi mormăi ceva de genul: `dea boala-n Cocîrlă…îl dau.

Zis şi făcut.Cum toată lumea era de acord, nea Dicu se urcă în căruţă ajunse la Făurei preţ de două zile de drum, bătu palma cu văru`, încărcă…  şi o luă înapoi spre casă. Pe drum vîndu` marfa unui butic de parcare cu banul jos  la un preţ mai mare decît ar fi visat, asta după trei ore de negocieri şi un kil de vodkă. Acuma… fără marfă… la ce naiba mai avea nevoie de cal şi căruţă aşa că vîndu` calul unor ţigani iar căruţa o dezmembră pentru lemne de foc pentru o babă de lângă o benzinărie păstrîndu-şi doar oiştea pe  care o tîrîi preţ de 3 kilometri pâna la “Mitică una mică” unde îl aşteptau (plini de speranţe şi alcool) Zambilă,Pufulete şi Răpciugă. Dicu avu`o singură “esplicaţie”

– Vremuri jegoase bre pentru afaceri d`astea.N-a mers …n-a mers, luamea-ţi boii de la bicicletă!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Alde` Dicu Pătrăţică sau o ţeapă programată

  1. Petreanu says:

    Pfff! Asa mai vii de-acas’, fratioare, asta chiar a fost buna!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s