Involuţia zilei de 1 Martie în mintea unui adolescent în evoluţie

Când eram tânăr spre foarte tânăr, prin clasa VI-VII, sosirea zilei de 1 Martie începea cu vreo 2 săptămâni înainte pentru mine. Economii la sânge (din ce naiba…chiar că nu-mi aduc aminte) vizite de “lucru” pe la tarabele stradale, liste cu gagicile din clasă (şi nu numai) ce trebuiau “onorate”, întocmirea strategiei de prezentare funcţie de afinitatea pentru fiecare etc, de dădeam în bâlbâială .După aia urma repartizarea mărţişoarelor gen: dacă îi dau lui Simona o girafă zice că o fac lungană iar dacă îi dau lui Anda un pinguin zice că fac aluzie că este grasă. Beleaua aceasta o aveam în fiecare an întrucît ţineam neapărat ca mărţişorul oferit să reprezinte mai mult decât un gest banal şi cine ştie…poate se lega ceva.

La facultate deja mă descurcam mai bine. Gestul devenise deja un simplu gest şi scoaterea la o bere a colectivului feminin din grupă avea eficienţă dublă şi efect scontat

Beleaua a început iar când am intrat pe salariu intr-un colectiv în care partea feminină era copleşitoare şi unde doar gândul să le dai la toate (că te loveai zilnic de ele) îţi producea furnicături pe creier simţind deja o adiere răcoroasă de vânt a pagubă prin buzunare. Astfel că am fost nevoit să le împart pe categorii de “importanţă”funcţie de relaţiile profesionale avute. Astfel, spre exemplu, Dana cea grasă şi îngălată de la aprovizionare era mai importantă decât blonda aia cu cracii lungi şi balcoane de nota zece de la tehnic. Sorina de la C A R merita toată atenţia (adică un mărţişor mai de doamne ajută) decît Geta de la Xeros. Atenţie: chestia asta o gândeam numai de 1 Martie… apropo de blondă. În dimineaţa fatidică (orice zi de 1 Martie începe, din păcate, dimineaţa când toată lumea este pe la birouri) ne strecuram (pentru că eram mai mulţi cu aceiaşi strategie) ca şerpii spre ţintele propuse, evitîndu-le pe cele păguboase… adică fără de folos. După maratonul matinal dispăream în birou ca bursucii în vizuină fiind EXTREM de ocupaţi toată ziulica.

Peste ani buni am început să evoluez din şefuţ în şefuleţ apoi în şef ca să ajung ditamai… şefoiul. Problema mărţişoarelor s-a simplificat catastrofal adică toată lumea primea aceiaşi girafă, pinguin, coşar sau mai ştiu eu ce bâzdâganie găseam la prima tarabă ieşită în cale. Evident că exclud de aici familia care avea un statut aparte.

Şi totuşi… parcă regret vremurile trecute în care mă perpeleam preţ de două săptămâni să aleg ce trebuia pentru cine trebuia. Valurile vieţii….

.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s