Foamea…soluţia unui popor sănătos

Am revenit dragilor după două zile de absenţă din motive de “vai de mama mea” zile în care am descoperit panaceul universal pentru “o minte sănătoasă intrun corp sănătos”. Bine …chestia cu mintea rămâne discutabilă…

Deci…după cum ştiţi într-o postare anterioară (iar cei care nu ştiţi este bine să săpaţi) mi-am exprimat  uimirea dar mai ales îngrijorarea faţă de creşterea exponenţială a consumului de medicamente în România ultimilor ani, concluzia evidentă fiind gradul sporit de îmbolnăvire al populaţiei. Chestia asta v-am spus-o ca un fel de “antreu” la felul principal ce urmează.

În toamna anului trecut, datorită unui concurs nenorocit de împrejurări, am ajuns…de urgenţă…unde altundeva decât la Spitalul de Urgenţă, internat cu temeinicie şi fără drept de negociere în baza unei culori personale dubioase ce varia între lămîia bine coaptă şi portocala abia dată în pârg. Şi cum analizele preliminare făcute în regim de urgenţă mai ceva ca în laboratoarele de criminalistică ale poliţiei excludeau diagnosticul de hepatită, am devenit, de voie de nevoie, “obect” de observaţie pe o perioadă de cca. trei săptămâni pentru medicul care a avut neşansa să mă interneze, medic plin de bunăvoinţă…de altfel.. şi care s-a ambiţionat să-mi afle cauza cauzei (ca să spun aşa). În consecinţă şi-a trasat o strategie de lucru care consta în analize zilnice fără nici un fel de medicaţie (adică pastiluţe colorate). Acestea fiind zise…s-a pus temeinic pe treabă, fapt pentru care nu trecea zi de la Dumnezeu fără tot felul de “investigaţii” care mai de care mai uşchite şi de neînţeles pentru un novice ca mine. Faptul nu mă deranja în sine că şi aşa mă plictiseam dar aveau o frecvenţă diabolică. Spre exemplu dimineaţa… înainte de masă…mi se spunea: dl. Radu să nu mâncaţi nimic că mergeţi la nu ştiu ce analiză. Pînă să vină prînzul ieşea pârdalnica de analiză şi se hotăra altă analiză precedată…bineînţeles…de deja cunoscutul : nu mîncaţi nimic că etc. Şi a’ dracului analiză apărea taman înainte de vizita de seară (dar mai ales de …masa de seară) analiză pe baza căreia se hotăra altă analiză pentru dimineaţă cu recomandarea să nu mănânc nimic seara şi nici a doua zi la primele ore. În tot acest timp medicaţie NIEMA exceptând temporarele perfuzii cu glucoză de mai aveam puţin şi dădeam în diabet. Cel mai mult mă amuza sora care venea cu căruciorul cu mîncare şi cu lista pentru fiecare pacient. Începea cu : număru’ unu…matale supă clară şi strecurată(?) de legume, număru’ doi…matale puţin pilaf nesărat şi ceai, număru’ trei…matale pui cu mazăre, număru’ patru…adică eu…azi nimic. Acum…de ce să mă ascund…o mai furam eu cu o Sana şi nişte biscuiţi acolo între “mese”dar cafelele de la automat şi ţigările au fost baza alimentaţiei în toată această perioadă. La un moment dat, exasperat de această situaţie, i-am spus medicului care îmi prescria încă un set de analize pentru a doua zi că : Dom’ doctor eu le fac dac- oi mai trăi până mîine şi n-oi muri de foame între timp. Răspunsul nu vi-l spun că nu este constructiv.

Şi iacătă de vezi..tot ce era dereglat in organism a inceput să revină la normal, fapt pentru care după trei săptămâni am ieşit vioi (dar şi cu cinci kile mai puţin) din spital luîndu-mi călduros la revedere de la asistentele  “mai drăguţe” şi de la bodygarzii cu care împărţeam ţigările şi cafelele în lungile nopţi de plictis şi nesomn.

Ajuns acasă mi-au trebuit vreo două săptămâni de eforturi susţinute să revin la bunele si savuroasele mele obiceiuri, alimentate din plin de cărţile lui Anton Roman sau diverse chestii gen Bucătăresele Vesele, Cum să mănânci copios, Prepară mult şi repede…şi alte alea. Cert este că datorită acestei mici destrăbălări zilnice am dat în altceva mai uşor…ce-i drept…dar care m-a obligat să nu mănânc aproape nimic preţ de patru zile, timp în care…să vezi drăcie…m-am făcut bine.

Acum stau şi mă gândesc ca prostul…guvernanţii ăştia au învăţat ei treaba asta de undeva că prea încearcă să o pună în practică (or fi văzut şi ei cifrele cu consumul de medicamente). Oricum Ceauşescu o cunoştea dar parcă era mai blând pentru că nu îţi dădea posibilitatea să salivezi în faţa galantarelor pline ca acum când nu ai cu ce să cumperi ce pofteşti decât dacă renunţi la întreţinere sau la pantofii de şcoală a lu’ ăla micu’.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s