Comoditatea păguboasă

Sâmbăta trecută…să tot fi fost ora 9 dimineaţa… mă aflam cu nişte treburi  chiar pe marginea lacului Crevedia zona Samurcaşi. Soarele încă timid completa de minune vânticelul şăgalnic şi aromat ce-mi umplea plămânii îmbâcsiţi de un Bucureşti prăfuit şi poluat iar iarba nouă îşi iţea curajos mlădiţele tinere din pământul reavăn în liniştea tulburată discret de strigătele lişiţelor sălbatice ce zburătăceau pe deasupra luciului apei.

Împăcat cu împăcarea naturii priveam neatent cum trebăluiau cei doi băieţi cu care venisem, gândindu-mă la cele la care nu am timp să mă gândesc în perioada când sunt bucureştean get beget.

Şi parcă în completarea a tot ce mă înconjura a apărut de nicăieri o turmă măricică de capre cu nelipsiţii iezi ţopăitori, minunăţii ale naturii pe care omul în nemernicia lui…în fine…nu mai deschid subiectul că intru pe alt făgaş al postării. Turma era însoţită (şi nu condusă) de o băbuţă pe care parcă pământul a tras-o în jos odată cu trecerea anilor dar altfel foarte autoritară cu Bălana…şefa turmei şi cea pusă pe prostii. Evident că…băgăcios cum sunt…am intrat în vorbă despre capre, miei, lapte de capră, hrană în timpul iernii şi alte d’alea. Totul părea frumos, profitabil, uşor de gestionat pînă când la întrebarea:…dar cu pieile ce faceţi ?…răspunsul a fost năucitor respectiv…ce să facem…le aruncăm. Păi cum să le aruncaţi… că din pielea de capră se fac cele mai fine haine ca să nu mai vorbim de mănuşi. A ridicat din umeri zicând : la ce-mi mai trebuie şi bătaia asta de cap… după care o îndemnă pe Bălana la drum cu o sudalmă prietenoasă.

Rămas năucit de răspuns mi-am aprins o mult hulită ţigară refuzând practic să încep să-mi fac obişniutele calcule (boală grea chestia asta) gen…o capră naşte pe an trei iezi din care unul singur este mascul…deci dacă am 5 capre ca “plecare” în 5 ani fac…şi-mi ies atâtea piei…care argăsite…şi vândute la preţul de…s.a.m.d. Am dat a lehamite din mână…corect…este mai comod să le arunci şi să te plângi mai apoi că eşti sărac şi mori de foame cerând să aibă grijă statul de tine sub o formă sau alta. Nu mai ştiu unde am citit că “democraţia (la români) a dat libertate oamenilor iar aceştia au devenit leneşi pe principiul…fac ce vreau şi cât vreau…refuzând să-şi mai pună mintea la contribuţie cât timp se mulţumesc cu puţin”.

Tot aşa, în toamnă, un ţăran se plângea la televizor de preţurile mici de achiziţie la varză spunând că preferă să lase varza pe câmp decât să o vândă mai ieftin (atenţie deci nu în pagubă).

Deci definiţia acestei comodităţi păguboase este : decât Puţin mai bine Deloc că pentru puţinul ăla trebuie să muncesc …ce naiba!

Oare mai avem dreptul să ne plângem ????

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s