Durerea de măsea şi bugetul familiei

Azi dimineaţă o simţeam ca o pietricică în pantof sau precum gulerul unei cămăşi prea apretate. Spre seară pietricica a deveni bolovan iar apretul de la guler a devenit insuportabil. Pulsaţii dureroase de o frecvenţă epuizantă îmi încetineau mişcările precum iarna bătăile inimii ursului în hibernare. Mă mişcam cu binişorul precum chinezii ăia de fac tot felul de exerciţii prin parcuri în Beijing (şi nu numai). Nu-mi găseam locul şi totuşi organismul îmi cerea imperios să mă potolesc “dracului” o dată… că nu-i de joacă.  Durerea îmi sfredelea creierul precum bormaşina lui nea Sandu pereţii casei când mai face câte o inovaţie de “confort” casnic iar muşchii refuzau deja să-mi asculte comenzile. Mă transformam încet …încet… într-o legumă fiartă şi uitată pe marginea aragazului de două zile…adică bun de aruncat la gunoi.

Gemând…dar mai mult înjurând…am băgat în mine vreo trei pastile de ce aveam prin casă în speranţa ca măcar una să-şi facă efectul urgent ceea ce s-a şi întâmplat…dar după ce am adormit…cel puţin aşa bănuiesc.

M-am întins pe canapea cu un geamăt de cerb rănit care-şi plânge viaţa curmată prea brusc de glonţ, culcuşindu-mă în forma “fătului”, gest suprem de apărare pentru orice fiinţă de pe acestă planetă. Îmi impuneam să intru într-o letargie salvatoare care să mă scape de nemiloasa şi penetranta durere.

Ştirile de la ora 19 de la televizor îmi agresau timpanele înfiorător accelerându-mi pulsaţiile dureroase. Am Închis televizorul. Frumoasele şi intimele lumini din casă îmi zgâriau ochii şi orice clipit era dureros cu răsfrîngeri sistemice în maxilar. Am Stins Totul excepând un spot discret ca să nu buimăcesc noaptea pe întuneric precum bufniţa (măcar aia vede şi nu are măsele). Aş fi băut o bere dar numai gândul unui lichid rece şi amărui( dar bun tare) plimbat prin cavitatea bucală mă făcu să mai scot un geamăt de neputinţă şi durere, durere care începuse să urce spre dinţi(ăia care mai sunt) Am Renunţat. Iaurtul şi biscuiţii (tainul de seară) mă aşteptau răbdători pe blatul de la bucătărie dar mă încerca o silă nemărginită de a degusta o chestie răcoritoare şi bine venită în acelaşi timp Lasă că Mănânc Mîine. Cireaşa de pe tort…sau bomboana de pe colivă…erau cei doi căţei ai mei care mă priveau plini de speranţă(stând în cur şi dând din cozi) aducându-mi aminte că era ora lor de masă. Ochii lor blânzi şi catifelaţi parcă îmi spuneau ( nu parcă…aşa era) : Nenea Radu noi astă seară nu ciuguluim nimic ?. Ete…nu ciuguliţi nimic…îmbuibaţilor!…zise-i eu înverşunat în sinea mea. Mai Staţi şi pe Nemâncatelea că prea v-aţi învăţat. În final cred că au înţeles că nu este rost de nimic şi s-au retras fiecare pe la cotloanele preferate “mormăind” în barbă(dacă se poate spune aşa) : hai bă că de la ăsta nu iese neam în seara asta. M-am ridicat să fumez o ţigară dar efectul  resimţit în măsea a fost catastrofal şi mi-a Tăiat Brusc această poftă dăunătoare. Am revenit la poziţia iniţială, orb, surd, inert şi încet …încet…adormit.

Pe la 4 dimineaţa a doua zi (oră normală pentru mine) îmi pregăteam deja cafeaua fluierând (bineînţeles) fals o manea cu versuri amestecate. Nu mai aveam nici pe dracu’. Animalurile mele (cum le spun eu cu tandreţe) îmi dădeau de înţeles că trebuie să recupereze tainul de seară…ciuciu…astăzi este altă zi…ţigara fumega aromitor în scrumieră iar eu mă simţeam gata de atac.

Dar…când sorbeam cafeaua…mă gândeam : băi nene dacă mai am chestii din astea cel puţin de 20 de ori pe lună…m-am scos…într-un an îmi cumpăr maşină. Ia să văd nene câte măsele mai am şi în ce stadiu?

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s