Milă mi-e de bugetar… dar nici lui de mine !!!

Ploicica cu bulbuci de joi dimineaţă ajunsese să mă indispună precum apa ce-mi intrase in pantofi din belşug şi tricoul jilav ce mi se lipea de piele. Drumul meu către Direcţia de Patrimoniu şi Culte (titulatura este  mai pompoasă) s-a sfârşit…după un slalom printre picături şi bălţi…undeva pe Sfântul Ştefan în faţa unei vile boiereşti cu etaj şi grădină neîngrijită.

Intru gâfîind şi pleoscăind şi dau de un nene gras , parcă  făcut din materialul clientului, care se zgîia cunoscător şi apreciativ la nişte ţâţe din Cancan. Privire nemulţumită…reproş tăcut că îl deranjez…şi inevitabila mormăială : ‘Mneavoastră ?!?

– La avize…că am un dosar…

– Mergeţi…şi se scufundă din nou în contemplarea articolului din “ziar”.

Nici tu…prima la dreapta sau sus la etaj, sau un buletin vă rog, sau mergeţi la camera enşpe. Tăcere şi indiferenţă totală. Du-te nene şi lasă-mă în pace că-i prea devreme…părea să zică. Deci…am luat-o uşor pe bâjbîite să găsesc camera cu pricina. Fraţilor…când am spus vilă boierească nu am exagerat. Un parter generos cu pereţi cu intarsii şi stucaturi pe pereţi, mobilier masiv sculptat, lampioane de pereţi şi candelabre. Un spaţiu generos de întorceai un Tico din care dădeau trei camere de cca 50 mp fiecare (că mi-am băgat nasul peste tot…ce naiba) cu câte unul sau două birouri masive cu picioare şi margini scultate şi ele. Singurele dovezi ale unei eventuale activităţi erau cîteva dosare risipite…că funcţionari niema. Urc pe o scară superbă bună de filme de epocă. La etaj …aceiaşi situaţie…adică aceiaşi prezenţă activă ca la parter şi în camerele adiacente. În fine…după un colţ…dau de pălmaşii mei cei de toate zilele adică cei cu “avize”.

Salut…salut…cine-i ultimul…unde-i biroul cu pricina…este cineva înăuntru…întrebări de rutină…mde. Unul dintre pălmaşi…şi el cu manşetele ude la pantaloni…face un semn către o uşă şi spune : Nu-i nimeni acum.

– Păi şi nu intri ? …că el era primul…

– Mţ…probează…

– …!!!???…pe cine nene ? întreb eu

– E o gagică ce vinde ţoale…m-a dat afară…mi-a spus să aştept.

Am mustăcit o înjurătură elaborată şi întortocheată, am oftat şi m-am aşezat suspinând pe o canapea generos de comodă. Măcar atât…După vreo juma de oră iese cucoana cu ţoalele şi încep “primirile”. Ajung şi eu…intru…acelaşi tip de încăpere dar dotată de data aceasta (pe lângă biroul superb care era defapt o masă de vreo 12 persoane) cu o Damă coafată, rujată, bine şi cu gust îmbrăcată, inelată   din belşug pe deşte, ojată şi planturoasă de nu se poate, de ar fi făcut  să se zbârlească părul unui rusnac la vederea ei. Parcă-l văd…pe rusnac… închizind ochii…oftînd molcom…visând la Donul liniştit sau Volga nemărginită şi bîiguind : Ocin krasivăia jenşina…mnogă i ocin ZDAROVĂIA. Ţigara din colţul gurii arăta că este o femeie destupată cu care se putea discuta…la o adică…dacă dosarul ar fi avut hibe. Ocolesc “biroul” predau maculatura , ocolesc din nou biroul şi mă aşez pe un scau cam la 5 m de ea (masă mare frate) Începe să frunzărească dosarul…voluminos dealtfel…trăgând din ţigară în acelaşi timp. Îi sună mobilul…lasă ţigara sprijinită de scrumiera care se afla pe un vraf de hârtii şi începe o discuţie antrenantă despre Grecia, sejururi, Relu cumnatu’, Elvira nesimţita de soacră, Bebe mecanicul (???), Nelu …beţivul dracului…că i-a mâncat zilele.

Dau să intervin…Doamnă !!!…dar o privire scurtă mă potoleşte gen “nu vezi că vorbesc?”.Mai stau ceva timp…ajunsese la Oradea la nişte prieteni între timp…

– Doamnă…nu vă supăraţi…!!!

Aceiaşi privire plină de reproşuri…dar cel puţin vorbea şi răsfoia dosarul în acelaşi timp. Mai fac o încercare de conversaţie…dar fără succes…s-a hotărât pentru bulgari până la urmă.

Termină convorbirea…termină şi dosarul…începe să-mi scrie bonul…şi zice : Acum puteţi să spuneţi. Ce este?

– Doamnă…în timp ce vorbeaţi v-a căzut ţigara din scrumieră şi v-a găurit ceva hârtii.

Am luat bonul rapid şi am dispărut…nici usturoi n-am mâncat nici gura nu-mi miroase…urându-i sarcastic celui care urma  un binemeritat”succes”.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Milă mi-e de bugetar… dar nici lui de mine !!!

  1. Maria says:

    D-le Petreanu Vlad, e usor sa cataloghezi o intreaga comunitate de oameni, doar pentru ca face parte din categoria mult hulita a bugetarilor. Sunt si persoane de genul careia pe care ati descris-o, dar majoritatea sunt oameni care-si vad de treaba pe un slariu pentru care mata nici nu te-ai da jos din patut.

    • ochiometru says:

      În postare era vorba de atitudinea UNOR bugetari faţă de clienţii plătitori de impozite, impozite de unde îşi iau de altfel salariul…bun…rău…dar îl iau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s