….Urmează staţia Daniel Constantin cu peronul pe partea dreaptă…

VICTORIEEEEEE !!!!! Bufleiul de Mang, plagiatorul profesionist… a hotărât (zice el) să-şi de demisia de la Ministerul Educaţiei. Bravo presa română!!! L-aţi făcut de cacao şi pe al treilea din mirificul guvern Ponta, gândit în tenebrele tenebroase ale gândirii în cei opt ani de opoziţie şi de “guvern din umbră”.

De fapt…nu prea a hotărât el…ci s-a mers pe principiu : Bă, dacă nu te sinucizi te sinucid eu. Pus în mare încurcătură Ponta a rezistat câteva zile scăldând bălaia, făcându-se că “lucrează”, pasând problema unei instituţii care n-are nici în clin nici în mânecă visavis de asemenea probleme, evitând subtil comisia de etică profesională a universităţii, singurul organ abilitat legal să se pronunţe. Şi cum rezultatul unei mici anchete (cu consecinţe dezastruoase pentru viitorul profesionist al lui Mang) era super previzibil, decizia de a se evita acest lucru printr-o demisie ce probabil va calma opinia publică…dar mai ales presa (care se făcu a dracului de când nu mai este Năstase) a fost singura soluţie.

O dădu cotită Ponta că cică nu crede că este aşa cum se spune…că de când Boc care a fraudat nu ştiu ce vot dă el lecţii ?…că este convins de capacitatea lui Mang de a-şi demonstra nevinovăţia…şi alte prostii din astea menite doar să-l scape pe el cu faţa curată din şovăiala contagioasă în care a zăcut în ultima scurtă perioadă. Mai avea puţin şi dădea magistralul răspuns al şoricelului care  luat în batjocură de elefant că este mic şi pipernicit… a răspuns plângăcios : da neneeee…da’ eu am fost şiii bolnaaaav!

Ei dragilor deabia aştept următoarea demisie previzibilă…ministrul agriculturii (Daniel Constantin) pe principiu că aceasta nu este a lui Voiculescu ci a poporului român.

Marea păcăleală episodul IV… şi ultimul

Mai mulţi prieteni stăteau la un şpriţ într-o seară şi-şi povesteau “poveşti”. Unul începe o chestie despre o întâmplare de la o  vânătoare la care a participat:

– ….Şi cum mergeam pe potecă…deodată…la nici 10 metrii…un lup nenică…Ridic arma şi trag…trag. Zob l-am făcut. Mă uit în stânga…doi lupi dădeau să sară la mine trag…trag…trag…trag…I-am mierlit şi pe ăştia. Mă uit în dreapta…patru lupi daţi în măsa rînjeau la mine.Trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…I-am terminat. Când mă uit în spate…opt lupi…pun puşca la ochi şi… trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…trag…

– Hoooo mă…şi când dracului mai încărcai puşca ?

– Păi ce …mai aveam timp…!!!

Aşa se va întâmpla şi acum cu toate promisiunile astea de copil neînţărcat…alde Ponta…nu va avea timp să încarce bugetul… că de lupi…cât cuprinde…

Marea păcăleală Episodul III

Şi cum vă spuneam despre soluţiile minune ale guvernului Ponta, care există dar lipsesc cu desăvârşire, singura măsură imediată ce ar fi putut băga ceva bani în buzunarul oamenilor ar fi fost reducerea CAS cu… măcar… 5%. Dar fragilitatea echilibrului financiar al economiei nu poate permite un asemenea lucru prin care guvernului îi scapă de sub control exact operaţiunea de recuperare a banilor daţi prin “mirifica” majorare cu 8% şi asta fără stirea populaţiei care “înţelege” că acest guvern i-a dat nu i-a luat ca “ceilalţi”.

Totuşi, deşi hotărârea a fost luată de puţine zile, reacţia comentatorilor şi analiştilor politici şi economici a fost de asemenea natură încât a apărut pericolul “demitizării” acestei decizii. Lumea…surprinzător de repede… a început să se trezească şi să murmure ceva de genul : Ce face ăştia …bre…îşi bate joc de noi? Lucrurile au evoluat neaşteptat de rapid în această direcţie…proastă pentru USL, fapt pentru care Ponta a fost chemat la “cina cea de taină” de către strategii …cred…PSD pentru a căuta o cale de a drege busuiocul.

Rezultatul a fost un nou val de promisiuni babane la care “nici cu gândul nu gândea” camarila acum ceva vreme. Deci :

– Voi majora salariile cu încă 8% în decembrie INDIFERENT de starea economiei sau dacă ea va merge prost (????)

– Voi reduce CAS cu 5% la angajator(???)

– Voi modifica impozitul funcţie de venituri adică 16-12-8%(???)

După cum se observă…un val de miere se abate asupra noastră de vom da toţi în diabet de bine ce o să ne fie. Problema este să găsim albinele care să producă mierea asta iar Ponta sigur nu este apicultor ci procuror prin pregătire.

Şi de unde credeţi că va găsi el resurse suplimentare ? (stai că mai are şi beleaua cu pensionarii pe cap dar asta a cam trecut-o la prioritatea -1). Prin diverse economii (???) din activitatea instituţiilor sau redistribuire de fonduri. Iată o soluţie demnă de un handicapat cu o totală lipsă de viziune asupra fluxurilor financiare constante a unei economii naţionale. Un om care n-a condus în viaţa lui nici măcar o firmă cu 20 de angajaţi nu are cum să aibă măcar elementarele noţiuni despre cum se învârt banii şi se împart pe categorii cu ceva vreme înainte ca să faci acea firmă să supravieţuiască.

Dar…sfatul a fost bun. Promite Ponta …promite…că după…om vedea noi. Patru ani tot om sta noi agăţaţi BINE şi PROFITABIL la putere…iar până peste patru ani este cale lungă. Şi ce…parcă te costă ceva să dai din gură? Nu poţi face…da’ tu ai vrut…ce naiba. Să “VAZĂ” prostimea că ne pasă…că de murit de foame nu mor ei… că deabia s-au învăţat

Marea păcăleală Episodul II

Înainte de ’89  cei care erau membrii de partid plăteau cotizaţia procentual funcţie de salariul care îl aveau. Existau nişte grile salariale prin care dacă depăşeai cu un leu nivelul,automat treceai la valoarea altei cotizaţii. Au fost situaţii hilare, din care eu cunosc cel puţin una, în care cel căruia i se majora salariul se trezea că per total lua mai puţini bani decât înainte. Pe atunci se făcea haz de necaz pe această temă…că altceva nu puteai să faci…  doar erai membru de partid.

Acum vreo două luni marele om de stat Ponta, şcolit pe  culoarele tribunalului şi a cabinetului Năstase, i-a trimis o “scrisoare” lui MRU prin care îi solicita…pentru a nu ştiu câta oară…creşterea salariilor bugetarilor (numai) şi reducerea CAS ca o soluţie minune pentru reînvigorarea economiei.

De-a lungul unei întregi perioade de cca un an de zile orice piţifelnic USL care era invitat pe la o emisiune TV avea sarcina să bage în capul românilor ideea că : ăştia de la guvernare E proşti şi că ei…dacă vin la putere…au soluţii. Numai  că atunci când erau întrebaţi despre aceste soluţii o dădeau pe sloganuri penibile de făceau clăbuci la gură. Probabil că soluţiile erau secret de partid de nu răsufla nici una pe post!!!.

Deunăzi, printr-o penibilă şi neonorabilă maşinaţiune, guvernul de tehnocraţi MRU a fost schimbat cu guvernul “soluţiilor” ditirambice adică USL. Minunea soluţiilor nu a durat nici măcar 10 zile, noul guvern începând s-o “scalde” cu promisiunile făcute ÎNAINTE de parcă acum veniseră în ţară şi nu prea ştiau cu ce se mănâncă economia românească. De la prioritatea “0” cu pensionarii trâmbiţată de fanfaronul camarad Antonescu s-a ajuns la un “cârcel stomacal” de posibilă returnare dar numai pentru 3 luni că “nu e bani”. Mai mult, Ponta se spală pe mîini şi le dă sarcină altora să găsească banii necesari…că altfel “le ia boii de la bicicletă”.Probabil că el crede că banii fată alţi bani cum fată păduchii la el în Gorj unde era nu’şce pesoană politică. Deci asta cu pensionarii am cam lămurit-o.

Totodată, mult trâmbiţata creştere salarială de 16% (doar ?) pentru O PARTE din bugetari (chestia asta n-o ştie multă lume) s-a fâsîit într-un penibil şi scremut 8% având ca bază bani care nu se produc ci se împrumută prin creşterea deficitului bugetar. Deci soluţiile minune defapt nu existau. Chestia asta o putea face orice guvern. Ponta merge pe principiul populist că : Bă…v-am promis că vă dau…v-am dat. Uită însă să spună că din suma asta cca 45%  i se ia omului înapoi prin CAS şi alte minunăţii iar dacă se dă drumul la inflaţie până la 5%…ce a luat omul pe mere dă pe pere…dar se cheamă că a luat…ce naiba.

Deci…totul este o Mare Păcăleală gestionată de o echipă de politruci demni de congresul XIV PCR redivivus cum am prezentat cu dezgust într-o postare anterioară pe care vă invit să o citiţi.

Mîine urmează…normal…descrierea altei păcăleli gestionate de Ponta  et. comp. precum şi cum stă treaba cu reducerea CAS-ului cerută de Ponta dar …..!!!!

Marea păcăleală Episodul I Un mini serial despre promisiuni, realităţi şi posibilităţi

Pe o străduţă liniştită din Bucureşti, un om gospodar s-a gândit să-şi facă şi el o casă drăguţă unde să-şi petreacă bătrâneţile liniştit. Şi-a analizat bugetul, şi-a făcut calcule peste calcule, a căutat un arhitect bun dar ieftin, a căutat meseriaşi de prima mână pe care abia i-a convins să vină alături de el şi în final s-a apucat de lucru.

Pe zi ce trecea proiectul prindea viaţă iar casa se ridica solidă şi aspectuoasă între căsuţele modeste şi încovoiate de trecerea anilor. Toţi cei care treceau se minunau cu plăcere şi respect pe principiul “aşa da” sau “bravo vecine” apreciind munca şi modestia binecunoscută a acestui om…vecin de nădejde care mai mult făcea decât vorbea.

Dar…cum orice lucru bun în ţara asta nu rămâne nepedepsit…gospodarul avea un vecin păduchios, invidios, flămând, puturos, care-i “monitoriza” de după perdeaua mâncată de molii orice mişcare sau greşeală. Era de ajuns ca gospodarul nostru să scape o lopată de nisip pe trotuar că pac cu reclamaţia la primărie. Era de ajuns ca muncitorii să bocăne prea tare că pac cu reclamaţia la Inspectorat. Mai mult, în invidia ce-i rodea măruntaiele precum şobolanul foaia de rigips, se proţăpea în fiecare zi în faţa casei la ora când cei ce locuiau prin apropiere se întorceau de la slujbă şi îi provoca făţiş la comentarii negative asupra casei în cauză.

Că a făcut ferestrele prea mici…că dacă era el…,că a făcut acoperişul prea înclinat, că a plantat caişi în curte în loc de corcoduşi…care cresc mai repede…că a dat cu o decorativă piersică în loc de un roşu sau verde, că de unde a avut el bani să ridice asemenea casă (?), că dacă era el punea gresie albă în baie şi nu albastră că…că…că…

Casa asta îl “omora” pur şi simplu, îi torpila somnul mahmur, îi tăia pofta de mâncare care oricum depăşea cu mult ce avea el prin frigider, îi umplea ziua cu o ură bolnăvicioasă şi-i dădea crize de nervi când unul sau altul lăudau ce a construit vecinul.

Nu după mult timp, printr-un concurs de împrejurări care nu face obiectul acestei postări, prin judecată, prin şansa unor legături de rudenie dubioase şi a unor moşteniri înlănţuite, cârcotaşul a devenit pe deplin proprietar al casei celei noi dându-l afară în 48 de ore pe omul nostru. Acesta a privit trist la ce- a făcut cu sudoare şi sacrificii, a oftat, a înghiţit în sine un val de protest amar şi a plecat obosit nu de muncă ci mai degrabă de soarta nedreaptă.

Eeeei…dar cârcotaşul nostru nu s-a mulţumit cu ce avea şi înghesuit în sine de îngâmfarea putinţelor sale neputincioase a hotărât că dacă tot a trâmbiţat fără odihnă că ce ar face el dacă…s-a apucat de treabă…măcar aşa…ca să le dovedească vecinilor că avea dreptate şi că ştie el ce face. A angajat o echipă de meseriaşi de mâna a treia pe care oricum nu-i angaja nimeni pentru că nu erau în stare să facă nici măcar un coteţ ca lumea de se dusese deja vestea şi s-a apucat de treabă. A smuls geamurile cu tot cu zidărie, a smuls uşile şi le-a aruncat, a făcut zob toată gresia şi faianţa, a dărâmat acoperişul să-i facă altă înclinaţie, a săpat în ziduri să scoată instalaţia electrică ca să pună alta altfel, a tăiat caişii şi a pus corcoduşi care oricum s-au uscat că nu au fost plantaţi când trebuie (că trebuie să cunoşti chestiile astea…nu glumă) a dărâmat gardul solid gândindu-se la altfel de gard. După nici două luni de zile casa arăta ca o ruină în curs de refacere. De pomană îi spunea dirigintele de şantier s-o ia mai uşor că n-o să-i ajungă banii şi să nu strice ce era bun. Obstinaţia sa bolnăvicioasă era că tot ce a făcut celălalt trebuia distrus şi c-o s-arate el ce poate.

Ajuns în stadiul acesta dezolant cârcotaşul “norocos” constată cu stupoare că dirigintele a avut dreptate…nu mai avea un sfanţ să continue şi nici perspectiva unor alte venituri. Neputinţa de a continua îl sugruma şi îi dădea coşmaruri istovitoare dar păstra în ochii vecinilor, care se uitau întrebători la el, o atitudine sigură de genul “aveţi încredere că ştiu eu ce fac”. Mîndria lui prostească era mai presus de realitate.

Încolţit din ce în ce mai mult de datorii şi foame, într-o zi, cârcotaşul îşi privea “opera” de peste drum…ca să aibă o vedere de ansamblu…cugetă ce cugetă…se scărpină cu obidă în locul neatins de soare…scuipă a lehamite peste o urzică anemică şi-şi spuse cu ură ascunsă : dă-o dracului…mai bine o vând…s-o găsi vreun fraier s-o ia s-o facă la loc.

OARE !!!!

Mâncătorii de pîine

Francezilor li se spune “mâncătorii de broaşte”, italienilor li se spune “mâncătorii de paste”, celor sălbatici din inima Amazonului li se spune “mâncătorii de oameni” iar nouă ni se prevede…sub conducerea înţeleaptă şi plină de profesionalism a unui …aşa zis…ministru al agriculturii, porecla de “mâncătorii de pîine”.

Noul şi”competentul” guvern Ponta, format din oameni aleşi pe sprânceană !!!, se screme de câteva zile să găsească tot felul de treburi populiste şi cu priză la sărăcime doar doar aceştia să uite de promisiunile făcute de ei înainte să se trezească la putere (spre buimăceala şi nefericirea lor).

Că “soluţiile” atât de tare şi mult  trâmbiţate s-au pierdut ca o picătură în oceanul practicii de zi cu zi n-ar fi nimic dar măcar ar trebui să stea în banca lor pe principiul revoluţionar arhicunoscut : Mircea fă-te că munceşti !

Ultima penibilă propunere (şi vă asigur că nu va fi ultima…) a venit din parte făcăturii de ministru a agriculturii, daniel constantin…scris cu literă mică doar tot i se spune” ăla micu”. Cică salvează naţiunea de la foame reducând TVA-ul la pîine de la 24 la 9% realizându-se astfel O ECONOMIE de 17 bani la bucata de pită tradiţională. Mai mult, a avut inconştienţa să iasă în faţa celor de la FMI ca să demonstreze că , în acest fel, vor creşte veniturile la buget şi nu vor scădea…cum de altfel se va şi întâmpla. Ăştia de la FMI au rămas în mod sigur cu gura căscată de prostia lui ăsta micu şi , probabil, au dat a lehamite din mână spunându-şi în barbă :….să fie la voi acolo…dacă aşa gândiţi…oricum nu e bine să te pui cu proştii.

Ăsta micu…în incultura sa economică generală…probabil nu ştie că o creştere a veniturilor la buget se poate realiza ori prin reducerea evaziunii fiscale la “greu” ori prin creşterea vânzarilor la marfa respectivă.

În primul caz reducerea trebuie să fie aşa de “masivă” încât preţul de vânzare să fie ras până la “blană” ca să folosesc o expresie pe înţelesul tuturor. Adică marja de câştig să fie la un nivel care să nu-i mai permită comerciantului să suporte alte “cheltuieli” gen şpăgi la controale etc, totul reducându-se la diferenţa favorabilă obţinută din vânzare.

Al doile caz este mai simplu…să creşti volumul de vânzări…ce mai tura vura. Dar pîinea noastră cea de toate zilele are două mari dezavantaje:

1 Este ieftină

2 Consumul este aproximativ constant întrucât nimeni nu se va apuca să mănânce zece pîini în loc de una pe zi (cât consumă normal) doar că s-a ieftinit produsul cu 17 bani, sumă pe care …dacă o vezi pe stradă…de multe ori nici nu te apleci să o recuperezi. Să nu mai spunem că la un consum mediu de două pîini pe zi de familie, economia într-o lună nu depăşeşte 11 lei adică nici măcar un pachet de ţigări. Vrea… nu vrea “ăla micu” nimeni n-o să-şi umfle burta cu pîine renunţând la alte alimente. Iar “povestea de adormit prostimea” cu reducerea la 9 % la toate alimentele este…he, he, he,…altă mâncare de peşte pe care acest buget sleit încă nu poate s-o digere şi care face “buba” la ficat.

Dar acum stau şi mă întreb…berea şi ţigările n-or fi cumva asimilate cu industria alimentară   ??? c-ar fi o chestie…

 

Paiul dulce printre buzele prostimii

În ultima “scurtă” perioadă în care făcătura de guvern încropită de USL se screme să intre în legalitate, s-a aruncat vorba cu majorarea salariilor cu 15% şi ceva pe acolo…cu pensionarii…Se uită însă…sau mai degrabă nu se observă…că este vorba de o “mirifică” majorare numai pentru bugetari în condiţiile în care aceştia au fost decimaţi prin reduceri drastice ajungând la cca 25% din forţa de muncă activă. Se uită că cei daţi afară sunt acum ai nimănui fiind obligaţi la data respectivă să-şi negocieze salariile la companii private de pe poziţii de avarie. Se uită, deasemenea…sau nu se ştie…că din  15% majorare aproape 5% se întoarce la stat prin CAS. Se uită deasemenea că atunci când s-au aplicat aceste reduceri salariale la bugetari foarte multe companii private au redus şi ele nivelul salarial cu 25%…caz uimitor de concubinaj tacit între sistemul privat şi cel de stat…iar această revenire cu 15% “nu se pune” cum spune românul… pentru ei. Nu se observă că o creştere efectivă de doar 15% la un salariu mediu al unui bugetar de  1000 lei înseamnă doar 100 lei adică cca 4 kg. de carne sau…şi exemple sunt multe. Este ca şi cum dai de pomană unuia care n-a mâncat nimic de trei zile, un simplu covrig… atât cât să-i aţâţi foamea şi să-i pui sucurile gastrice amorţite în mişcare, sucuri care-i vor roade stomacul fără a avea ce să mai roadă altceva.

Şi de ce credeţi că au ales bugetarii pentru majorarea salariilor ? Simplu…că sunt puţini, că sunt manevrabili prin perspectiva disponibilizării, că umilinţa sărăciei i-a redus la stadiul de legume fierte şi uitate pe un raft în frigider, pentru că puterea lor de reacţie prin forţa iluzorie a sindicatelor s-a destrămat odată cu anchetarea marilor şi corupţilor lideri ai acestora, pentru că sunt hăituiţi zilnic de spectrul foamei şi a neputinţei.

Ar fi putut alege pensionarii pentru această manevră electorală dar aceştia sunt al naibii de mulţi şi rezistenţi de nu se poate, iar dacă le-ai dat o dată nu mai poţi s-o dai cotită după aceea, chit că nu sunt organizaţi. Adevărul că această pătură este cea mai periculoasă la un eventual vot : sunt mulţi şi sunt disciplinaţi în sensul că vin la vot ceea ce …câteodată…este o catastrofă.

Valiza “cu soluţii” a acestei făcături de guvern a fost uitată probabil printr-o cameră de hotel unde Bănicioiu şi cu Negoiţă făceau exerciţii sexuale cu adeptele PSD pentru implementarea doctrinei de partid cât mai profund şi cu rezultate imediate. Soluţia penibilă că o să găsească bani prin legea impozitării marilor averi este dovada unei disperări atroce de a încerca să-şi ţină o promisiune în care nici ei nu mai cred sau probabil că nu au crezut niciodată.

Dar una peste alta mesajele sunt cu ţintă:

1 Mărim salariile….dar nu se spune la câţi…de parcă am fi doar o ţară de bugetari.

2 Luăm de la cei avuţi …în ciuda lor şi spre satisfacţia celor care poate au dormit noaptea liniştiţi în ultimii 20 de ani în baza unui salariu nemeritat dar care le venea lunar şi fără greş.

Deci punctul 1 nu produce nimic constructiv…dar dă bine la prostime care nu bagă de seamă că nu-i vorba despre ea. Important este doar mesajul…nu-i aşa?

Punctul 2 este de-o inepţie halucinant de prostească într-o economie de piaţă, inepţie pârţîită de un Ponta aflat în avarie de susţinere parlamentară, imposibil de realizat în următoarea perioadă datorită simplului fapt că nu a fost iniţiată legea, că vine vacanţa parlamentară, că cei vizaţi sunt cam pe la PSD comasaţi. Ori banii trebuie să curgă imediat şi cât mai repede dar mai ales în fiecare lună. Cum poţi conta pe o sursă “epuizabilă” pentru un angajament permanent. Vă spun eu cum: contând pe o populaţie lipsită de cultură economică şi dispusă să înghită orice dacă acel “orice” se potriveşte…iluzoriu…dorinţelor nesatisfăcute.

Oricum…un pai dulce printre buzele prostimii nu ajută la foame dar nici nu strică…măcar până la toamnă…că după aceea…he he he!

.

Banii voştrii sunt ai noştrii…puradeii noştrii sunt ai voştrii

Întâlnesc frecvent prin staţiile RATB un afiş măricel care ne îndeamnă să donăm ceva bani (vai de mama noastră…) pentru ca puradeii din minoritatea ţigănească să aibă burse pentru facultatea de medicină. Cică puradelu’ nu mai vrea să ajungă infractor ci vrea să ajungă doctor…poate de buzunare…zic eu cu răutate.

Deunăzi urmăream un jurnal de ştiri şi brusc a început transmisia unui reportaj de la Timişoara unde o mamă de magraon bine înfipt…se pare… în lumea interlopă, avusese nenorocul să treacă la cele veşnice. Ce am văzut cu ocazia acestui reportaj a lăsat urme grele în memoria mea dar nu pentru tragismul situaţiei ci pentru modul în care această “pătură” minoritară care cerşeşte ajutoare şi se plânge de discriminare, şi-a putut etala dispreţul total pentru români încălecându-i efectiv psihic prin opulenţa dezgustătoare afişată, opulenţă ce încălca cele mai elementare norme de bun simţ în asemenea momente.

Convoiul…bineînţeles…a blocat tot traseul şi temporar tot centru Timişoarei. Magraoni cu burţi imense şi cefe înslăninate de trai bun încovoiaţi de lanţuri de aur groase  cât două degete de la mână. Pirande aurite din cap până în picioare inclusiv dinţii, puradei la costum cu inele si “colănaşe” de aur, camioane de coroane cum probabil că nici regina Victoria a Angliei nu a avut…şi când spun camioane spun camioane şi nu oareşce furgonete, maşini de cel puţin 70-80.000 euro bucata…musai decapotabile  roşii sau albe…pe scurt cam 1% din PIB-ul României…asta dacă îi luai la scuturat bine pe toţi. Dar cea mai penibilă scenă a fost când i s-a luat un interviu scurt unui… sincer să fiu n-am înţeles cine era dar oricum era pe specific aurifer…care cu mândria unei naţiuni defavorizate şi care trăieşte …zic ei…din pomană…că ei ar vrea să lucreze da’ nu-i primeşte nimeni…deci care declara că sicriul era model “VERSACE” placat cu aur şi cristale Swarovski (o fi făcut Versace sicriie şi eu nu ştiam) şi care a fost adus tocmai din Germania şi a costat 25.000 euro etc.

Privind aceste scene simţeam cum îmi creşte dezgustul pentru această situaţie care cred că numai la noi se poate întâmpla, că în alte ţări îi iau la întrebări pe chestii de venituri nedeclarate…ştiu ei ce ştiu…şi mă întrebam oare când o să ne hotărâm să le vină rândul să cotizeze şi ei la bugetul secătuit al acestei ţări, nu numai noi pălmaşii de la care , în curând, n-o să mai aibă nimeni ce fura. Şi …culmea…să mai contribui şi la crearea unui fond de burse pentru…

Asta este deja sfidare pe faţă…

Mirajul celor 5 miliarde de euro şi piatra de moară

Adică ce s-au gândit cei de la struţo-cămila zisă USL : există 5 miliarde de euro şi 7 miliarde de lei la Finanţe…pă ei …nene…c’avem din ce să mituim populaţia încă 6 luni. Adică s-au descurcat beleregii ăştia a lu’ Boc că au plecat la drum cu visteria goală în perioadă de criză…şi nu ne-om descurca noi după. Important să punem mâna pe ei. Deci…băieţi…tunurile pe ăştia de la guvernare gen…noi avem soluţii şi voi nu. Chestia asta se întâmpla înainte de căderea guvernului Boc şi MRU.Vuia mass media de cât de “dăştepţi” este ei, de ce mulţi profesionişti cu soluţii extraordinare au, de ce ar face ei dacă…!!!??? de îţi venea să crezi că guvernele aste două erau formate din tâmpiţi şi handicapaţi care nu vedeau pădurea din cauza copacilor.

Şi iată că au reuşit datorită a 4 voturi “căcăcioase” să dea jos poate cel mai competent guvern din ultimii 20 de ani, guvernul MRU. Bun…asta-i democraţia…dar ce pui în loc ? De unde …până acum aveau un guvern gata stabilit de ceva vreme acum s-au trezit că ia guvernul de unde nu e. Scremerea de a prezenta rapid un guvern ( pe care nu îl aveau poate decât în imaginaţia bolnavă şi dezaxată a lui Crin) a produs numai nişte măsline stafidite spre ruşinea unor lăudăroşi ce din întâmplare au fost puşi…pe neşteptate…în faţa unui fapt împlinit. Dar pe lângă toţi pârţîiţii şi pârţîitele acestui guvern, cămiloii au reuşit să convingă un profesionist ( ce a cochetat odata cu PSD) să intre în guvern, taman la Finanţe …  iaca brîul…

Cred că …în primele nopţi de după…se făceau calcule puternice cum să se dirijeze banii strânşi cu îndârjire de nenorociţii ăia de la PDL pentru siguranţa României, calcule mai importante decât treaba cu numirile pentru noul guvern.

Dar…ghinion…Florin Georgescu şi-a “trădat” vechea sorginte comunistă şi a spus răspicat: Nu pupă nimeni banii aia să fie clar…ăia sunt ai României.

Phiii…se făcu al dracului…comentară alde cămiloii…na…că apucarăm deja să aruncăm gogoaşa cu măriri, indexări, investiţii şi alte d’alea şi acum se trezi în ăsta patriotismul. Jeg de român …ce mai! Ei da’ acum cum draq’ scăpăm de el că ne făcurăm de cacao ca să nu spunem de caca ? Ete …cataroiu naibii…te pomeneşti că ne răstoarnă căruţa…şi nici măcar nu suntem la Caracal…deşi…având în vedere ce cărăm în ea… mare diferenţă n-ar fi.

‘Raţi ai dracului cu legea voastră

Pentru 1 Mai muncitoresc Zamfireştii se mobilizară exemplar, deşi parangelia de Paşte i-a cam lăsat în curul gol în materie de finanţe pe lângă durerile de ficat, stomac, rinichi şi mahmureala specifică unei sfinte sărbători.

Şi pentru că problema unor bănişori pentru oareşce friptane, mici, cârnaţi, bere, cola pentru ăla micu, pîine şi tot ce-i trebuie omului gospodar la o masă la iarbă verde trebuia rezolvată cu prioritate zero, Bebe, capul familiei, în seara din 29 aprilie făcu o vizită de “curtoazie” …adică milogeală…pe la pensionarele din bloc că astea totdeauna aveau bani…draci ştie de unde…până şi pentru întreţinerea de iarnă… rezultatul fiind o durere cumplită de cap de la atâtea “cafeluţe” băute cu toate băbăciunile pe la care a trecut şi pe care nu le putea refuza cu o bârfă, două acolo. Oricum rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător…măcar până la leafă…fapt pentru care pe 30 dimineaţă…cu teşchereaua plină…se aruncă în vâltoarea pieţii Obor spre a-şi îndeplini sarcina de onoare, aceea de a umple burdihanele familiei cu ocazia …

Ăst timp Lenuş, conform sarcinilor primite, răscoli toată debaraua, cămara şi balconul…băgând în sperieţi toţi gândacii ghiftuiţi ai familiei…şi încropi inventarul necesar unei bune desfăşurări a unei noi paranghelii cum îi stă bine unei familii de bugetari convinşi şi de multe ori muritoare de foame. Masă pliantă, scaune pliante, grătar , termosuri, tacâmuri, farfurii, şerveţele şi şervete, hârtie igienică…aşa pentru orice eventualitate…pahare, scobitori, sare, piper etc, îngrămădindu-le pe toate în mijlocul holului spre deliciul lui Lache, şoricarul, care nu mai prididea să amuşine noutăţile apărute din senin.

Tudorel, mezinul, fu trimis în misiune de ciordeală la etajul patru unde ochise Lenuş o juma’de sac de cărbune de grătar lăsat în luminator, sac care intră fără drept de apel în inventarul de campanie după ce-l aduse conspirativ.

Pe la şase jumătate trecut de fix (deşi plecase de  dimineaţă) apăru şi Bebe duhnind a bere şi a usturoi ( că se oprise puţin la taraba lu’ Jegosu să se odihnească…da’ se luă cu vorba) dar cu sarsanalele pline ochi.

Urmă o noapte liniştită întreruptă inevitabil de horcăiturile aritmice ale lui Bebe…c-aşa păţea după ce lua ceva la bord. Dimineaţa însorită îi găsi deja pe Zamfireşti îndesând toate cele în portbagajul Daciei prăpădite, după care se făcu îmbarcarea de urgenţă, inclusiv cu Lache ce nu mai putea de fericire şi-l lingea mereu pe faţă pe Tudorel. Bebe inspectă situaţia cu un ochi de stăpân după care îşi strecură burdihanul sub volan, îşi făcu cruce şi dădu să pornească hodoroaba care fu convinsă deabia la a treia încercare să scoată fumul negru prevestitor de pornire a motorului stimulată fiind, probabil şi de blestemele cu adresă fixă către finu’ şi neamurile lui până la a şaptea spiţă pentru că el îi vându-se hodoroaba lui Bebe.

Drumul până la “oaza” lui Bebe de la Băneasa dură preţ de’o oră. Drum greu nene, aglomerat, maşini peste maşini, soacre transpirate, copii zbierând cu nervozitate sau cu ceva scatoalce după ceafă, cîini lătrând unii la alţii de pe geam, manele date la maxim…să auză prostimea, înjurături, chiştoace aruncate din mers şi un soare din ce în ce mai nimicitor.

Intrară pe aleea ştiută răcoriţi instantaneu de umbra copacilor care se terminau într-o poieniţă frecventată de Bebe încă de la profesională. Lui Bebe îi ploua deja în gură că nu luase nimic de dimineaţă…ca să se păstreze…Stai aşa !!!…da’ cu bariera asta ce-i!!!??? Şi nea caisă ăsta ce vrea !!!???

– ‘Nă ziua…zise Caisă…cu ce treabă p’aci ?

– Păi…şi noi ca oamenii muncii…un grătar…un mic…o bere acolo…de 1 Mai ce naiba.

– ‘ Nterzis !

– Ce-i interzis…grătaru’? Hai bre că fac asta de doj’de ani aicişa.

– Dacă vă spui…e lege…a hotărât guvernul şi basta…e’nterzis acilea.

– Păi şi noi cu toată mâncarea ce facem …că se strică dracului…?

– Încercaţi în altă parte…nu ştiu…spre Corbeanca încolo…

ÎNCOLO a însemnat o căutare  de vreo trei ore care l-a sleit pe Bebe de puteri şi de nervi. Lenuş fornăia deja liniştită cu capul sprijinit de geamul lateral, Tudorică îl luase pe Lache în braţe şi dormeau nevinovaţi pe bancheta din spate, numai Bebe cu puţinul de benzină care-i rămăsese în rezervor îşi măcina creierii să găsească o soluţie. Şi…opri brusc, întoarse rabla spre Bucureşti…acceleră în timp ce îi spunea lui Lenuş…sau mai mult vorbind cu sine :

Lasă bă că facem şi pe balcon să moară Vasileasca de poftă. ‘Raţi ai dracului cu legea voastră…c’o să vă voteze sulea la toamnă…nemernici jegoşi!!!