‘Raţi ai dracului cu legea voastră

Deabia dezintoxicaţi de abuzurile parangheliei de Paşte, Zamfireştii se pregăteau de o nouă aventură hepatică de anvergură…picnicul de 1 Mai. Încă de acum două zile s-a făcut consiliu de familie cu împărţirea sarcinilor pe cap de component al familiei. Bebe…capul familiei…căpătă ca sarcină să facă rost de cele necesare d’ale gurii pentru o sărbătorire corespunzătoare a acestei zile măreţe dăruită de la Dumnezeu dar mai ales de la americanii ăia capitalişti care au hotărât treaba asta pe la 1900. Drept urmare, în ziua premergătoare, Bebe dădu o tură pe la ceva vecini de bloc pentru obţinerea …cu împrumut…a finanţelor necesare, că el mai avea până la leafă oareşce timp. Atacă strategic numai pensionarii…că ăştia nu’ş cum dracu’ aveau mereu bani… chiar şi de întreţinere în timpul iernii. Încheiată cu succes acţiunea de colectare…başca pupături, mulţumiri slugarnice, promisiuni diverse, cafeluţe băute la fiecare babă de-i ieşea deja cofeina prin urechi, Bebe se aventură victorios şi cu teşchereaua plină în vâltoarea pieţii Obor nu înainte să se oprească preţ de juma’ de oră la taraba cu mici a lu’ Jegosu’ pentru o bere două şi o mică încălzire stomacală pentru ziua de mîine.

Până să apară Bebe cu sarsanaua, Lulu nevastă-sa, intrată în vrie după “şedinţă”, demontă toată debaraua să găsească cele două scaune pliante, masa, umbrela şi grătaru’ ăla de fuse a lu’ naşu şi-l uită la ei acu’ doi ani…că oricum n-avea cum să-şi mai amintească de el… de matol ce era când a plecat. Periodic îi mai trăgea câte o scatoalcă lui Tudorică ce ţopăia prin toată casa ca apucatul împreună cu Lache şoricarul ce se punea la mintea lui necoaptă.

Când Bebe apăru, în fine, duhnind a bere şi carne de mici cu termenul de expirare incert dar cu sarsanaua plină, totul era deja pregătit pe hol : masă, scaune, pleduri, farfurii, pahare, tacâmuri,şervete, hârtie igienică (mai ştii ce nevoi are omu’?) , o juma de sac de mangal ciordit de Tudorică din luminatorul de la etajul 4, ziare vechi pentru foc, sare, piper, usturoi,…dacă vreţi  vă mai înşir dar e lista prea mare. Totul era pregătit pentru marea evadare de a doua zi mai puţin fleicile, ceafa, pastrama pe care Lulu…vrând…nevrând se apucă să le asezoneze în timp ce Bebe picotea la televizor urmărind atent o emisiune …ceva acolo…cu ochii închişi.

A doua zi, printr-o mobilizare generală încă de la 8 dimineaţa, portbagajul Daciei hârbuite a familiei fu ticsit cu cele necesare petrecerii unei zile tihnite şi deconectante la iarbă verde spre bucuria lui Lache ce parcă presimţea totul nemai încetând cu lătratul şi ţopăiala în jurul maşinii. Plecarea…după mai multe încercări nereuşite şi înjurături bine plasate cu adresă directă către finu’ şi neamurile lui…că el îi vându maşina acu’ doi ani…se făcu precum naveta spaţială de la CapeTown adică într-un nor de fum negru şi înecăcios ce rămase mult timp pe aleea din spatele blocului spre umilinţa pensionarilor din bloc ce rămâneau acasă în această zi festivă.

Pe drum spre Băneasa…şuvoi de maşini ticsite de soacre năduşite deja, puradei nervoşi şi nerăbdători, cîini lătrând prin parbriz la alţi câini din trafic, neveste burduhănoase cu permanentul proaspăt, bărbaţi lihniţi de foame care de abia aşteptau să ajungă să pună de-o friptană şi să lingă două trei beri…că la întoarcere conduce consoarta…se ştie. Gaze de eşapament, claxoane interminabile, motoare accelerate inutil spre intimidare, înjurături, blesteme, chirăieli, lătrături, zbierete, manele date la maxim…să “auză” românul cum stă treaba. În fine…după un drum de calvar de circa o oră trecut de fix reuşiră să intre pe aleea din pădurea Băneasa pe care Bebe o ştia de ani de zile şi care dădea într-o pajişte numa’ bună. Dar…hopa…cu bariera asta ce ‘zda măsii e ? Da cu nea caisă ăsta care răsare ca piaza rea de după ea?

– ‘Nă ziua…zise Caisă plictisit. Care-i problema?

– ‘Străieşti…la picnic acolo…o friptană…o bere…că e ziua muncii ce naiba…în poiană aci la doi paşi.

– Enterzis!

– Adicălă cum…că cine interzise…se privatiză poiana…nu mai e voie…sau ce…hai că te cinstesc că n-o fi foc !!!???

– Mţ ! Governu’ a hotărât. E lege. Enterzis grătarele şi focu’.

– Păi şi eu ce fac că mi se strică potolu’n portbagaj? Un’ să mă duc?

– Încearcă matale pe la Snagov încolo c’acişilea în zonă n-ai şansă…încheie Caisă discuţia scărpinându-se generos la prohab şi întorcându-se plictisit pe taburetele de sub un nuc stufos.

Cert este că pe la ora unu şi ceva, topiţi de căldură, topiţi de foame dar şi cu benzina topită din rezervor Zamfireştii renunţară la luptă după ce bătură toate coclaurile cunoscute din jurul Bucureştiului. E drept că ar fi putut să se oprească pe undeva da’ amenda era cât salariul lui p’o lună. Sleit nervos, uscat în cerul gurii de cât înjurase, incapabil să mai reacţioneze la vreo idee ce i-ar fi răsărit în cap, îndobitocit în nedumerire de această lege căreia nu-i înţelegea rostul, cu tricoul ud de transpiraţie, cu Lulu moţăind cu capul pe umărul său şi cu Tudorică fornăind cu Lache într-un somn de pleoşteală, buimăcit de situaţie, Bebe” decise ce  decise” şi îndreptă maşina burduşită către casă spunînd : hai fă Lulu acasă c-om sărbătorii pe balcon să le facem în ciudă…’raţi ai dracului cu legea voastră…să vă voteze pulea Vasile data viitoare !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s