Cannae…lasă-i să se bucure puţin de victorie

Despre formidabila bătălie de la Cannae din 216 b.c. desfăşurată între Hannibal care avea lîngă el doar 30.000 cartaginezi şi încrezutul  de Varro… ce a avut neşansa să fie consul roman în acel an…dar având alături 80.000 de vajnici legionari…maşini umane de luptă şi ucis cu eficienţă, se ştie foarte puţin de către voi dragilor pentru simplu motiv că ori nu era în programa şcolară, ori că la ora respectivă tocmai degustaţi o bere cu ceva colegi la Dumbrăvioara, ori că tocmai n-aţi avut chef să fiţi la ora aceea că…de aia…

Ei bine…pe scurt că doar nu m-oi apuca să vă reîntregesc incultura voastră generală  cu detalii detaliate în detaliu…Hannibal a profitat din plin de siguranţa sfidătoare a lui Varro că va învinge mergînd pe ideea că acest lucru îi va adormi vigilenţa. Şi pe bună dreptate Varro a atacat în forţă centrul armatei lui Hannibal care a început să cedeze puţin câte puţin în urma formidabilei presiuni a armatei romane. La un moment dat centrul ajunsese să fie în spatele liniilor cartagineze iar Varro…înnebunit şi îmbătat de perspectiva victoriei ce se profila…a aruncat tot ce a avut mai bun spre centru…inclusiv rezervele. Marhabal…adjunctul lui Hannibal…ţipa disperat şi-l implora pe acesta să-l lase să atace pe lateral iar aici a venit replica epocală a lui Hannibal : lasă-i să se  bucure puţin de victorie. Nu vă ascund că după ceva timp, poate chiar în momentele în care Varro îşi imagina Triumful ce urma să-i fie organizat la Roma, Hannibal a închis cercul atât de strâns încât romanii nu au putut să facă altceva decât să se lase măcelăriţi până la unul în cel mai curat sens al cuvântului. A fost un dezastru inimaginabil şi un măcel cumplit datorat în primul rând încrederii lui Varro că bătălia era deja câştigată chiar înainte să fi început. Dealtfel, în cei 7 ani cât Hannibal a stat în Italia acesta nu a pierdut nici o bătălie.

Aseară…după circul din parlament în care USL s-a scremut constipat să dea jos (într-un dispreţ total faţă de interesele acestui popor)  singurul guvern de profesionişti ai acestei ţări mult încercate, priveam festivitatea de investire a unui nepotrivit Prim Ministru. l-am văzut pe Băsescu felicitându-l şi urându-i succes dar în acelaşi timp l-am văzut zâmbind…nu hăhăind după stilul lui inconfundabil…iar în acel moment mi-a ţâşnit din tenebrele memoriei cuvântul “Cannae” şi formidabila propoziţie “Lasă-i să se bucure puţin de victorie”.

Şi, în fond, nici Băsescu nu a pierdut nici o bătălie în ultimii 7 ani. Vae Victis !

Matrimoniale…episodul II

De trei zile şi  nopţi Sterică nu mai pusese geană pe geană nici măcar la serviciu…că lucra paznic 12 cu 24 la un depozit de monumente funerare şi cine dracu să fure chestiile alea…aşa că avea timp căcălău să mai tragă o aghioasă în completarea somnului dulce de acasă. Şi totul a început după ce …răsfoind din plictis un ziar de publicitate…a dat de rubrica  Matrimoniale întinsă pe 12 pagini. După ce a parcurs cu prudenţă anunţuri gen : Vino…te aştept să-ţi îndeplinesc toate dorinţele, sau…Sunt singură şi neconsolată şi vreau să-ţi arăt adevărata dragoste printr-un extaz de nedescris, sau…Blonde focoase la tine sau la noi căutăm domni generoşi (…adică unde sau la ce îi caută ?) şi alte alea echivalente de mai să creadă că lumea e plină de femei disperate şi nesătule, un înscris…parcă mai altfel…îi penetră globii oculari prin ochelarii cu sticlă groasă precum fundul de la sifoane : Doamnă , singură, 40 ani….etc.

Anunţul îi rămase înfipt în creier precum un piron în traversa de cale ferată (adică temeinic… să n-o poată fura ţiganii) şi-i răscolea măruntaiele cu nelinişte ca berea expirată a lu’ Mişu, ăl de ţinea cârciuma La Păduchele Borţos unde se întâlnea el zilnic cu Pandele şi Sile prietenii lui de o viaţă. A citit anunţul de ‘enşpe mii de ori şi chiar şi-a rupt de la gură să cumpere ziarul (că era doar împrumutat de la Fane florarul ce mai ciupea şi el cîte o comandă de coroane de la ăia ce veneau să ia pietroaiele sculptate). Şi …în fond…de ce nu…că tot îl bătea măsa la cap de ceva vreme să-şi facă  şi el un rost, o familie, să se agaţe şi el de o femeie care să-l spele, să-l calce, să se ducă să mai ia un sifon…două acolo pentru duminică, să-i facă şi lui cineva o ciorbă sau o tocăniţă că de salam şi parizer mai avea puţin şi dădea în icter.

Da… dar trebuia să-i răspundă la căsuţa poştală a lu’peşte prăjit (ce modă…domle !?). Şi ce naiba să-i spună (adică să-i scrie) că la ce caută cocoana asta are toate şansele să n-aibă” şanse” să găsească. Că el…dacă e s-o ia după ce vrea…nu prea…da’ acum…ce naiba cucoana  are deja 40 de ani şi mai are puţin şi se băbăteşte…iar el bate acuşi pe 45…numa’ bine pentru doi oameni maturi şi serioşi… cum este  el…cel puţin. Până la urmă decise că problema îl depăşeşte şi că fără sfaturile lui Pandele şi Sile n-o descurcă. Zis şi făcut. Luă un avans din chenzină de la patron iar pe la 7 seara se prezentă (cu ziarul în buzunar) la Păduchele Borţos unde ştia că-i găseşte pe cei doi cu condica zilnică deja semnată şi deja aburiţi puţin…numa buni de sfaturi şi idei constructive.

Intrat “în dispozitiv” se aşeză şi el pe scaunul lui obişnuit ( cu faţa spre toaletă ) comandă o bere mai rece, oftă din plămînii rebegiţi de tutun prost de contrabandă uitând să-i salute pe cei doi. Ăştia l-au privit în tăcere preţ de câteva minute după care Pandele porni prudent la atac :

P.  – Ce-i Sterică…te dădu afară de la funerare ?

ST. – Ete draci. Unde mai găsesc ei prostu’ ăla să stea pă banii care-i dau ?

P.  – Ceva cu măta…se prăpădi…că eu n-am auzit nimic ?!

ST. – ‘Ai las-o…că ai numa’ gărgăuni în cap…

P.  – Bă Sile…ia întreabă-l tu bă că văz că la mine are greaţă.

S.  – Ia zi Sterică…ce-ţi macină pipota regească de nici măcar nu ne laşi să ne bucurăm de prezenţa ta preţioasă şi mult dorită… că poate mai dai şi tu un rând… că noi suntem cam stâmtoraţi până săptămâna viitoare. Ştii că prietenii la nevoie se cunoaşte.

ST. – Bă băieţi…m-am hotărât să mă însor…

P.   – ….!!!???…Ptiu Sterică…dădu-şi în boala lu’ Calache sau ai pojar la bătrâneţe… ia dă-te bă Sile mai acana de lângă el că e periculos.

ST. – Bă …ce mai tura vura ia citiţi aicişa…că l-am încercuit…până comand eu un rând.

Sile şi Pandele se aplecară curioşi să citească “încercuirea” lui Sterică. Timpul trecea şi numai bâzîitul unei muşte ameţite prinse între geamurile jegoase însoţit de sunetele indescriptibile ce le scotea Sile sugându-şi ritmic şi la nesfârşit măselele găunoase…alea care le mai avea… străbăteau liniştea beţiv de lenevoasă a localului. Terminând de aprofundat textul concomitent cu curăţarea excesivă a găurilor din măsele, Sile ridică primul ochii privind în zare spre un punct unde  spera să găsească inspiraţia unei opinii pe măsură, fapt ce se şi realiză dealtfel.

S.  – De Sterică…eu ştiu…că văz că fata asta are de toate…da’ şi ceva ani la bord…da’ dacă te-ai hotărât…hai pă ea nene să-i răspundem că nu s-o dărîma lumea.

P.  – Da bă…are dreptate…zise Pandele sorbind o gură de bere şi râgîind cu satisfacţie…hai să încercăm…că vorba aia tu te însori nu noi…hă hă hă !

ST. – Da bă da’ cum rămâne cu ce cere ea de la viitoru’ bărbat…cine o fi el?

S.  – Adică ce ?…ia s-o luăm sistematic…integru fizic şi psihic eşti că treaba aia cu piciorul drept mai scurt cu zece centimetrii nu se pune, că ce tu…vorba aia…cu picioarele ? iar psihic eşti sănătos…ia mai citeşte o dată foaia de ieşire de la Bălăceanca de acu şapte ani…ce zice doctorii acolo…păi. Serios eşti pe cât se poate că dacă te văd râzând o dată pe an e mare lucru…zău aşa…Romantic !!!…acilea îţi rupi şi tu de la inimă şi o plimbi de câteva ori seara pe lună plină printre blocuri ţinând-o de mână…că n-o fi foc. Mai iese şi de o bulăneală… ceva acolo…Hai că rezolvarăm şi asta. Harnic…păi n-ai serviciu ce dracu…că ce-o vrea… să zbârnîi pe lângă ea ca bondaru’ în călduri!? Las’ să-şi ştie locu’ şi să pună mâna la treabă nu să se-nveţe la tândăleală. Booon…acu…bogat !!!???…bă Pandele…zi şi tu ceva că mie mi s-au uscat creierii din cap de când vorbesc. Bagă aici rezolvarea cu bogăţia.

Pandele se scărpină conştiincios pe pieptu-i costeliv acoperit de un tricou vechi de poliester preţ de un minut după care…inspirat…zise:

P.  – Bă Sterică…fe atent…orice om e bogat în felu’ lui. Tu eşti bogat sufleteşte băăă…În viaţa ta n-ai omorât o muscă…că cu mâna aia beteagă de la accident nici nu poţi… ce naiba, în viaţa ta n-ai înjurat decât când erai beat şi atunci nu se pune că n-aveai discernământ, în viaţa ta n-ai dat într-o femeie…că singura care stă lângă tine e măta…şi aşa mai departe. Ai un suflet mare bă Sterică…mai dai un rând ?

ST. – Dau…da cu multe proprietăţi …m-a cam spart…

S.   – Stai bă cuminte…interveni Sile…că nu zice femeia ce fel de proprietăţi. Păi ce…pantofii aia maro nu sunt proprietatea ta ?, da’ costumul ?, da’ blugii, da’cravăţile, maieurile, chiloţii, ciorapii, scurta de blană luată de la naşu’, şapca primită de la Poteraş la alegeri şi cîte şi mai cîte…eşti tare bă în proprietăţi. Şi văz acilişea că zice de iubitor…iubitor de ce …de natură…de animale…de soacră…de friptane ? Las-o ‘ zbanţ că-i buimacă. Iar cu simţul umorului îţi dau eu o carte de bancuri găsită de mine la veceu la gară de te caci pe tine de râs numai când le citeşti. Înveţi şi tu două trei că ai timp la serviciu. Deci eu zic să facem textul de răspuns şi-l punem pe Mişu să-l scrie frumos că nu degeaba a fost el profesor universitar…de murea de foame…înaine să deschidă cârciuma.Mişuleee…adu o foaie de scris, un creion şi încu-un rând că e probleme cu băiatu’ ăsta.

ST.  – Păi şi ce naiba scriem…???

P.    – Că corespunzi cu toate…bă bazbuzucule…că ţi-a luat berea minţile…noi ce vorbirăm pân’acu.? Oricum… nu te apuci să intri în detalii. Corespunzi şi…gata.

ST.  – Da’ bă da cu chestia asta cu sinceritatea şi onestitatea….!!!???

S.     – Da ce bă ascunzi ceva? Nu ţi le-am explicat pe’ndelete pă toate ?Ascunzi tu ceva? Minţi tu cu ceva ?. Ai tot ce trebuie pentru ce vrea cocoana. Ai toate şansele să corespunzi…ce naiba.

ST.  – Bine bă băieţi…dacă spuneţi voi…şi dacă stau şi mă gîndesc…n-am cum să nu fiu sincer şi onest…dacă o luăm aşa cum am discutat. Hai s-o scriem ce naiba…c-om vedea noi ce-o fi.

Matrimoniale…episodul I

Apartamentul de două camere al familiei Tureaşcă situat la etajul 3 al unui bloc vechi din Drumul Taberei îşi începuse deja viaţa cotidiană încă de la 8 dimineaţa. Madam Tureaşcă, pentru apropiaţi Zeze, trebăluia pe la bucătărie trântind şi zăngănind oale şi tigăi în totală armonie cu Buşu de la PRO TV care se străduia zadarnic să fie băgat în seamă(la micuţul televizor din bucătărie aşezat pe frigider) vorbind despre vremea şi temperaturile din Madrid, Roma, Budapesta etc. O ceapă ce se rumenea apetisant şi promiţător intr-o tigaie, împrospăta greţos mirosurile casei prin uşa întredeschisă strategic a bucătăriei făcând-o să strâmbe din nas pe Lenuş, mezina de “45” de ani… şi ceva… a familiei, ce se lupta în faţa unei oglinzi pătate de muşte cu nişte bigudiuri afurisite  care nu voiau nici de al naibi să stea pe părul său rar şi slinos. Capotul îmbâcsit de gastronomia casnică şi pătat de cafea pe la mâneci era desfăcut  neglijent dezvelind un bust chiar prea generos şi păstos  apărat de un combinezon ce s-ar fi  dorit sexy dacă n-ar fi fost zdrenţuit şi decolorat pe margini. Ursuleţii , macrameurile, figurinele de porţelan de Obor aflate peste tot în sufragerie ca şi Răpirea din Serai ce acoperea un întreg perete întregeau atmosfera de tihnă şi rutină lenevoasă a zilei ce  începea. Lenuş era de vreo 5 ani singură printr-un concurs nefericit de împrejurări care în traducere însemnă o brunetă subţirică, crăcoasă şi cu ochii verzi care îl băgase pe Nelu (fostu’…) în tremurici de plecase ăla d’ acasă numai cu pantalonii şi tricoul pe el (că era vară…) şi de atunci….draci  l-a mai văzut. Acum îşi petrecea viaţa între telenovele, vizite la madam Pleşoianu (vecina de la parter) la o cafea şi rântaşurile greţoase ale lui Zeze, măsa.

Taman când termină de domesticit ultimul bigudiu, Zeze băgă capul pe cadrul uşii şi zise:

– Lenuş mamă, nu dai o fugă până jos să-mi iei şi mie nişte ulei ?… că nu mai am pentru pârjoale.

–  Mai lasă-mă cu uleiul tău nu vezi că am treabă. Mă pregătesc să ies şi mai am să-mi fac unghiile. Duş nu mai fac că am făcut săptămâna trecută…ajunge.

–   …….! Zeze în cumpănă !…   Da’ ce-ţi veni la ora asta? Iar te duci să umbli brambura prin oraş fără niciun dumnezeu după cai verzi pe pereţi şi potcoave de cai morţi? Mai bine ţi-ai găsi şi tu un bărbat mai de doamne ajută decât să-ţi pierzi vremea, că vorba aia, eşti de familie bună… doar bunicătu a fost om cu stare în Bănie pe vremea când era mandatar la Gostat de învârtea banii cu lopata şi vorbea lumea cu el numai cu săru’ mâna. Ehee…oftă Zeze…ştergându-şi mâinile noduroase si soioase de şorţul pătat şi îmbâcsit de toate cele în timp ce-şi aşeză dosul diform de împănat pe un scaun ce protestă scârţîind a neputinţă.

–  Păi tu ce crezi că fac azi?

–  ….?

–  Păi ştii că ieri seară mă chemă Pleşoianca pe la ea să mai facem o pasienţă…mai o cafea acolo…şi-mi povesti de o rudă de-a ei …verişoară după cumnat parcă…ce s-a măritat anu’ ăsta.

-…..?

–  Da’ cum crezi că l-a găsit? Prin matrimoniale…la ziar…că se practică acum.

-…..?

–  Aşa că am pus cu Pleşoianca la cale un text pe care mă duc acum să-l dau la Poştă.

–  Păi şi ce zice acolo…ia să vedem…că poate… poate?

–  Stai aşa să ţi-l citesc că l-am mai pritocit eu astă noapte…ia să vezi, zise Lenuş scoţând la iveală o hârtie dictando boţită, pătată de grăsime şi cu un text plin de ştersături şi completări. Aşaaa : Doamnă singură fără obligaţii, 40 de ani …că nu m-o căuta la buletin…, drăguţă, subţirică spre voluptoasă…am mai dres-o şi eu aici, 1,65 m, păr şaten, ochi căprui, harnică, bună gospodină, tandră, iubitoare, curată, caut perechea sufletului meu.Doresc un bărbat integru fizic şi psihic, serios, romantic, harnic, bogat, cu multe proprietăţi, iubitor, cu simţul umorului sincer şi onest. Raspuns numai de către cei ce corespund, la CP 107 Bucureşti. Ce zici …le-am prins pe toate ?

–  Eu ştiu mamă…nu cumva sunt prea multe…că nici tactu ne le avu pe toate…fie-i ţărâna uşoară. Da’ măcar să se ducă după sifoane sâmbăta …că de restu’…l-om da noi pe brazdă. Eeeei…să fie într-un ceas bun…şi să vedem ce-o ieşi. Hai du-te şi aprinde şi tu o lumânare că n-o strica…

 

N.A.  Episodul II … în postarea viitoare…

 

 

Momente casnice

După cum ştiţi…iar cei care nu ştiu înseamnă că nu m-au citit încă (ruşineee)…locuiesc pe o străduţă patriarhală din Bucureşti, străjuită de tei viguroşi  care se încăpăţânează să mă îmbete în fiecare an, primăvara, cu parfumul lor pervers şi persistent ce intră în toate cotloanele casei precum şoarecul flămând în căutarea caşcavalului mult dorit.

În faţa casei…evident…nelipsitul stâlp plin cu cabluri şi fire electrice (mde…civilizaţia), stâlp în care o “familie ” de mierle şi-au găsit paradisul conjugal de câţiva ani buni într-o bortă binecuvântată atât de aceasta cât şi de mine. Dimineaţa devreme când soarele încă se scarpină pe la ochi aşteptând să dea cafeaua în fiert, mierloiul (EL) face primele exerciţii vocale parcă mulţumind unei divinităţi de el ştiută pentru noua zi ce începe. Mierluţa (EA) mai întârzie puţin prin apartament (probabil că aranjează aşternuturile…) după care iese şi ea adăstând preţ de câteva minute lângă EL, ciripind de zor şi împingându-l cu ciocul până când se hotărăsc să plece şi să se apuce de treabă…că acuşi apar ăia micii…

Pleacă şi vin toată ziua fără o clipă de odihnă până spre înserat. Prima care soseşte la odihnă este EA, instalându-se pe un fir şi începând să cânte de stai şi asculţi ca prostul fără să îndrăzneşti să faci un zgomot cât de mic pentru a nu curma plăcerea acestui moment unic dar zilnic din fericire. Apare şi EL aşezându-se la oarecare distanţă, cu un ciripit de “bună seara dragă” după care începe un întreg dialog (prin ciripituri, triluri scurte şi cârîieli) pe care îl urmăresc în fiecare seară spre asfinţit cu o plăcere imensă chiar nefirească. Parcă şi le înţeleg discuţia (având în spate ceva ani de “căsnicie”)

EL…dându-se tandru mai aproape…Ce faci dragă,ai sosit demult ?

EA…Păi da…şi se dă mai încolo…aranjându-şi penele. Pe unde mi-ai umblat azi că nu prea te-am văzut ?

EL…apropiindu-se şi ciuguluind-o tandru pe gât…Am umblat după puf pentru cuib da’ nu prea am găsit că e criză mare…

EA…respingându-l din nou cu o ciripitură scurtă…Hai lasă chestiile astea…ce nu te-am văzut eu cu schiloada aia din teiul de la capătul străzii ciuguluind frunze în parc !? N-aveai altă treabă decât să-i găseşti ei puf şi iarbă uscată ? Da’ ce eşti tu…Armata Salvării…eşti de la Animal Planet …sau ce…?

EL…cârîind semnificativ…Ete na…dacă era şi ea pe acolo…eu ce să fac…să nu “socializez” cu vecinii ?…şi se apropie din nou de EA.

Ea…Auzi…dacă te mai prin cu aia tapetez tot apartamentul cu fulgii tăi…păi ce crezi că mai găsit de proastă…sau ţi se făcu de prospătură?

EL…după o clipă de cumpănă şi un zbor strategic scurt de învăluire care îl aşeză mai aproape (chiar foarte aproape aş putea spune)…Ţi-ai găsit şi tu la ora asta…hai c-am adus câţiva gândăcei pentru tine mai devreme şi i-am pus în casă…ce naiba…doar ne ştim de mult…nu fac eu chestii d’astea.

Ea…scuturându-se şi renunţând la paşii de îndepărtare…Bine bine, ai grijă că sunt cu ochii pe tine. Ce crezi tu că doi, trei gândăcei acolo şi un cântecel de dimineaţă înseamnă totul.(ciripituri scurte…acuzatoare). Hai în casă că-mi ajunge de azi dimineaţă.

EL…tril scurt şi victorios în timp ce se îndrepta ţopăind spre bortă…Da iubita…şi să vezi ce gândăcei grozavi………

Restul s-a pierdut… acolo…în intimitatea “apartamentului” că doar nu se face să-ţi speli rufele în văzul tuturor.

Mîine este o nouă zi…un nou cântecel matinal…o nouă ciorovăială tandră la asfinţit…până apar cei mici…asta-i viaţa…asemănătoare cu a noastră.

Minte-mă frumos…

Acum trei zile undeva pe Mihai Bravu în tramvaiul 46. Lume amestecată dar cuminţică şi cu frica lui Dumnezeu (cum aveam să constat). Într-o staţie (nici acum nu ştiu cum este corect…într-o staţie sau la o staţie) se urcă un tinerel bine făcut, numa’bun de un şantier pe la un bloc din Bucureşti, cu un fel de foaie A3 desfăcută ostentativ să “vază” tot poporul ce scrie.

Şi a început…cu o voce care ar fi umplut de invidie un popă la slujba de Înviere :

………Draaaaagi români. Maaamaa meaa aaa muriiit de cancer. (Iaca săracu’ îmi zisei eu)

………Eeeeuu suunt handicapat (?????) fiiind encefalopat şi nuuu am serviciuuu. (hai că nu se vede că eşti…zic eu în sine)

………Taaata ne-a părăsiiit cââând m-am născuuuut euuu şi ne-a lăsaaat singuuuuri să ne descurcăm.(ete na …parcă ai fi singurul…)

………Dooi din fraaaţii mei mai miiici sunt paralizaaaaţi şi nu se pooot descurca singuri. (păi zisei că tactu vă părăsit când te-ai născut tu…deci fraţii ăia de unde naiba au apărut ?…şi ceilalţi fraţi ce fac?)

……..Eeeeuuu muncesc dar banii nu ne ajung nici deee pîineee. (păi unde naiba munceşti că te văd în mijlocul zilei prin tramvaie ?…iar dacă n-ai bani de pîine cumpără cozonac…vorba lui Maria Antoaneta)

Şi acum …staţi aşa că vine bomba sau cireaşa “dupe” tort sau bomboana”dupe” colivă sau ce vreţi voi.

……..Caaasaaa noastrăăă a fost retrocedatăăă iar proprietarul ne-a dat afarăăă în ploaie şi frig  numaaai cuuu haineleee de pe noooi. (iaca situaţie…asta le mai trebuia că în rest le aveau pe toate). Aaaacuum stăăm pe unde apucăm dar este taaare greeeu că nuu ne ajung banii să plătiiim  chirie pentru mine şi fraţiiiii meeei. ( aşa…şi?)

……..Văăă rooog ajutaţi-măăă cu câţiva leuţi (aha…a trecut la “cestiune”) ca să ne puteeem cumpăraaa (ce să faci…?) o casăăă (hai că-i tare chestia…ăsta nu se încurcă…vrea vilă nene)….Văăă rooog!

După care a început să depene un cântecel plin de pilde, savuros în rime şi în amestecătura de idei, cântecel pe care eu…deşi nu sunt encefalopat…nu am reuşit să-l reţin. Mai am şi eu scăpări. Finalul…respectiv colectarea prostiei… l-am urmărit cu o curiozitate bolnăvicioasă (aş putea spune). Ia să vedem câţi români pun “botu'” la chestia asta ? Rezultatul a fost dezastruos…dar nu pentru el ci pentru mine. La primul tur deja primise cam 100 lei noi în hârtii de 1 leu (că ce mai e leul în ziua de azi ?). Al doilea tur spre spatele tramvaiului nu l-am mai apucat că a trebuit să cobor.

Stând la semafor ca să traversez mă gândeam “gânditor”: Cu asemenea prostie în ţara asta este uşor  să câştigi ce vrei…CHIAR ŞI ALEGERILE. Totul este să şti să pui problema şi să minţi frumos nu neapărat să spui adevărul.

.

Fraţilor…s-a scumpit şoriciul

….Ete scârţ……ce noi mâncăm toată ziua şorici ?

….Da da’ s-au scumpit şi zgârciurile…

….Mare scofală că nouă nici nu ne plac zgârciurile !.

….Încă nu ştiţi tot……s-au scumpit şi resturile de carne de pe oase…carnea mecanică…adică.

….Hai bă lasă-ne, ce noi suntem câini să roadem toată ziua la oase ?

….Păi dacă vă spun că şi grăsimea de porc s-a scumpit tot cu 30%.

….Băi…Scumpule…şi care-i treaba noastră ?…s-o mănânce cei fără colesterol.

….Şi soia băăă.

….Las’să fie la ei acolo că noi nu înghiţim chestii d’astea ceauşiste… ce mama dracului!

….Da bă da’ şi resturile de oase mici s-au scumpit.

….T’eş diliu sau obsedat…dă-i în măsa…să le scumpească până nu mai pot… de parcă le-ar mânca cineva!

….Păi dacă sunteţi fraieri şi nu ştiţi…

….Bine că eşti tu dăştept şi cu stea în frunte…ia zi bă care-i şmenul?

….Păi parizerul, şunca şi salamul cum s-o chema el din ce crezi că-s făcute?

………..? Păi din carne că ce altceva…doar nu din iarbă!

….Care carne …doar 30% şi restul ce vă zisei adineauri.

….Păi cum bă…io dacă iau crenwurşti de pui ce draq’ mănânc…porc ?

….Întîi mănânci şoriciul, după aia oasele măcinate (că dă gust şi aromă pe lângă E 182), după aia oareşce grăsime de porc iar dacă nu te-ai săturat dai şi de ceva cărniţă de pui dat la reformă cu tot cu pene, că nici nu ştiţi ce maşinării are dracii ăştia de mezelari.

….Bun…şi care-i treaba cu scumpitu’?

….Băăă…beleregilor…păi după ce că nu mâncaţi 100% pui în crenwurşti sau parizer ci numai 40% mai daţi şi-n plus pe porcul din parizerul de pui după scumpire.

….Da lumea ştie chestia asta?

….Ştie da’ foamea-i mare băăă…nu văzură-ţi că mâncară şi scândurile de la băncile lu’ Piedone de pe bulevard…fomiştii naibii…da’ nici cu mezelarii ăştia nu-mi e ruşine.

….Auzi bă ăsta care le şti pe toate…cât mai zici că e kilogramul de spanac în piaţă?

….Las-o baltă…că oricum e mai scump…aşa că nu e proşti ăştia…ştie economie de piaţă de parcă i-a fătat măsa sub tarabe la Obor.

….Aşa că…mai bine o dăm pe beutură că măcar vodca nu are şorici şi zgârciuri…

….Păi vezi ce repede te deşteptaşi…da’…mai ştii şi cu ăştia…mai lasă-mă câteva zile să studiez şi problema asta…

Apocalipsa după Paşte

Ca un spectator neutru (că eu în comoditatea mea nu prea m-am dedat la “tradiţionalele” bucate) ce sunt, astăzi, am constatat că de Paştele acesta s-a întâmplat ceva cu românii noştrii de zi cu zi.

Plec  dimineaţă…pe la nouă… într-un iureş tineresc spre Cartea Funciară. Pe străduţă…nimeni…doar pisica lui Mihai vecinu’ ce trecea lenevos peste gardul înalt. Maşini …ioc…băi s-o fi blocat la capăt cu oareşce lucrare ?!?. Ies pe strada principală care se mai cheamă şi bulevard. Trotuarele…goale de tradiţionalele maşini parcate cu nesimţire. Pe bulevard…când şi când mai trece câte o maşină stricând “ambientul”de oraş de provincie patriarhal. În autobuzul 300, în care la ora aceea …deobicei…te împingeai cu spor ca să apuci un loc în picioare sau mai bine spus într-un picior, locuri pe scaune …căcălău măria ta. Cei câţiva amatori aveau moace trase cu ochii pierduţi privind spre ceva care eu nu desluşeam neam. Nişte călători leşinaţi ce supravieţuiau intr-o lume leşinată căraţi de un autobuz leşinat.

Ajung la “Funicular” cum îi spun eu Cărţii Funciare, pregătit sufleteşte să fac faţă zăpăcelii organizate specifice acestei instituţii. Sala…relativ plină…dar o linişte bolnăvicioasă îţi dădea impulsuri periculoase la stomac. Băi frate…ce draq’ se întâmplă ?…eu cu cine mai mă cert astăzi ?…ăştia “e” bolnavi sau ce “are”?.

O aşa amorţeală civică n-am văzut de mult. Nimeni nu mai încerca să se bage în faţă, nimeni nu-şi contesta locul la coadă, nimeni nu protesta de cât de încet se mişcă alea de la Primiri sau de la Eliberari, nimeni nu mai făcea o politică… două… acolo, nimeni nu mai spunea ceva bancuri , de parcă nimeni nu ştia de ce se află acolo acceptându-şi totuşi, cu resemnare, destinul. Pluta în aer o amorţeală de iguană lenevind în soarele torid pe o piatră, amorţeală ce ducea spre o senzaţie de “români educaţi şi disciplinaţi” dar vorba olteanului : aşa ceva nu se există. La Eliberări nu era decât un funcţionar din trei dedicaţi acestei munci şi nici ăla nu excela prin rapiditate întrucât îl f…tea o leneee…de zile mari. Mai mult chiar…dispărea din când în când după un fişet unde adăsta ceva timp după care revenea “înscârboşit” la ghişeu. Printr-o mişcare isteaţă de învăluire teritorială m-am lămurit de chestia cu fişetul. ” Maimuţa” avea după fişet o măsuţă plină cu diverse ” bunătăţiuri” din care  ciugulea temeinic atunci când îl mai frigea probabil  la lingurică. La primiri…acelaşi algoritm…unul din trei…numai că aici se epuizaseră bucatele dar nu se epuizase “epuizarea” venitului la slujba de unde totuşi iei un ban acolo…mult …puţin…da’ îl iei.

Am ieşi de la “Funicular” toropit de toropeala şi leşinătura  celorlalţi, iar această sfârşeală m-a ţinut tot drumul până acasă. Acelaşi autobuz gol şi insipid, aceiaşi oameni apatici şi duşi pe altă lume, acelaşi protest mut că Paştele s-a terminat şi că trebuie să se apuce de treabă.

Şi aici in Bucureşti este încă bine dar ce te faci în Sighetul Marmaţiei unde, fiind comunitatea mică şi toţi cunoscându-se cu fiecare (ca să spun aşa) paştele (adică potolul şi beutura fără măsură) începe odată cu cel catolic PENTRU TOATĂ LUMEA şi se continuă cu cel ortodox tot PENTRU TOATĂ LUMEA indiferent de apartenenţă. Acolo să vezi “buimaci” pe stradă timp de cel puţin o săptămână după…

De asta nu înţeleg de ce suntem ameninţaţi cu APOCALIPSA. Mai bine ne-ar ameninţa cu vreo cinci naşteri în staul una după alta( să fie acolo că nu strică) urmate de ceva intermediar pe aceiaşi temă gen: ieşirea primului dinte, tăiatul moţului lui”….”, majoratul…luarea permisului auto, tăierea prin prejur sau pe lângă, prima femeie, prima beţie etc finalizându-se cu vreo cinci învieri consecutive …ca să ajungă la toată lumea. Omenire…nu te văd bine!!!

Nu sunt mort…mai mă târăsc

Pe vremea când mezinul familiei era un prichindel blond, simpatic şi cu ochii verzi (ochii nu s-au schimbat nici acum) avea obiceiul să  joace (normal) tot felul de “drăcii” cu prichindeii vecinilor. La un moment dat încinseseră un “hoţii şi vardiştii” prilej de alergătură, târşâit pe burtă (adică pe tricou… spre disperarea mamei), ascunzişuri după tot felul de ziduri şi maşini în ideea…care pe care se împuşcă primul. Ghinionul lui (în ziua respectivă) că tabăra adversă l-a dibuit şi “normal” l-a “pârâit” cu o mitralieră cu luminiţe după care l-au anunţat zbierând : Eşti mort…eşti mort…la care a venit o replică ce mi-a rămas în adâncurile întunecate ale memoriei : Nu sunt mort…mai mă târăsc.

I-am înţeles atunci (deşi alta era regula) dorinţa de a continua cu orice preţ, de a nu renunţa şi de a fi scos pe tuşă pentru o clipă de neatenţie sau mai ştii…

Duminică am asistat la postul B1 TV la un interviu cu Andrei Chiliman, vedeta acestor ultime zile înainte de Paşte, vedetă făcută fără voia lui de către “Camaradul” de frunte al politicii noastre dâmboviţene Crin a lu’ Antonescu, omul care se pare că are Karma să tragă PNL-ul în jos din toate puterile.

Moderatorul, Vlad Petreanu, avea în faţă un om dezorientat, plin de amărăciune şi de neînţelegere pentru ce i s-a întâmplat, iar amărăciunea i se îneca în oceanul de nedreptate ce i s-a făcut. Se vedea că face eforturi să se abţină de la critici şi acuzaţii directe dar frazele…pentru cine a fost atent…conţineau mesaje cu adresă precisă. Omul nu înţelegea (prin educaţia sa) lipsa de loialitate a celui pe care l-a susţinut şi pe care l-a “cărat” după el aproape un an de zile până când şi-a făcut “mâna”. Omul nu înţelegea cum poate fi destituit fără un vot “democratic” aşa cum a fost ales iniţial în organizaţie. Omul nu înţelegea cum poate fi renegat în condiţiile în care aproape a dublat puterea PNL în Bucureşti în ultimii 4 ani. Omul era umilit de nivelul “intelectual” al pretinselor motive ce au stat la baza îndepărtării sale, nivel intelectual ce dovedea, jignitor, nepăsarea faţă de personalitatea, cultura, tradiţia şi experienţa sa. Dar şi mai grav, omul nu înţelegea logica acestei mişcări “ilogice”( de parcă la Crin este ceva logic în ceea ce face şi spune) din perpectiva unui om cu o pregătire politică superioară unui aventurier de doi bani cu aere de mare conducător.

Dar din tot interviul reieşea acel : nu sunt mort…mai mă târăsc… cu adresă precisă pentru Crin ( nume care de acum n-o să-l mai scriu cu literă mare pentru că nu merită efortul unei tastări în plus) fapt care m-a bucurat şi CRED că ar mai merge ceva de adăugat : crineeee…nu mor caii când vor câinii !!!.

Durerea de măsea şi bugetul familiei

Azi dimineaţă o simţeam ca o pietricică în pantof sau precum gulerul unei cămăşi prea apretate. Spre seară pietricica a deveni bolovan iar apretul de la guler a devenit insuportabil. Pulsaţii dureroase de o frecvenţă epuizantă îmi încetineau mişcările precum iarna bătăile inimii ursului în hibernare. Mă mişcam cu binişorul precum chinezii ăia de fac tot felul de exerciţii prin parcuri în Beijing (şi nu numai). Nu-mi găseam locul şi totuşi organismul îmi cerea imperios să mă potolesc “dracului” o dată… că nu-i de joacă.  Durerea îmi sfredelea creierul precum bormaşina lui nea Sandu pereţii casei când mai face câte o inovaţie de “confort” casnic iar muşchii refuzau deja să-mi asculte comenzile. Mă transformam încet …încet… într-o legumă fiartă şi uitată pe marginea aragazului de două zile…adică bun de aruncat la gunoi.

Gemând…dar mai mult înjurând…am băgat în mine vreo trei pastile de ce aveam prin casă în speranţa ca măcar una să-şi facă efectul urgent ceea ce s-a şi întâmplat…dar după ce am adormit…cel puţin aşa bănuiesc.

M-am întins pe canapea cu un geamăt de cerb rănit care-şi plânge viaţa curmată prea brusc de glonţ, culcuşindu-mă în forma “fătului”, gest suprem de apărare pentru orice fiinţă de pe acestă planetă. Îmi impuneam să intru într-o letargie salvatoare care să mă scape de nemiloasa şi penetranta durere.

Ştirile de la ora 19 de la televizor îmi agresau timpanele înfiorător accelerându-mi pulsaţiile dureroase. Am Închis televizorul. Frumoasele şi intimele lumini din casă îmi zgâriau ochii şi orice clipit era dureros cu răsfrîngeri sistemice în maxilar. Am Stins Totul excepând un spot discret ca să nu buimăcesc noaptea pe întuneric precum bufniţa (măcar aia vede şi nu are măsele). Aş fi băut o bere dar numai gândul unui lichid rece şi amărui( dar bun tare) plimbat prin cavitatea bucală mă făcu să mai scot un geamăt de neputinţă şi durere, durere care începuse să urce spre dinţi(ăia care mai sunt) Am Renunţat. Iaurtul şi biscuiţii (tainul de seară) mă aşteptau răbdători pe blatul de la bucătărie dar mă încerca o silă nemărginită de a degusta o chestie răcoritoare şi bine venită în acelaşi timp Lasă că Mănânc Mîine. Cireaşa de pe tort…sau bomboana de pe colivă…erau cei doi căţei ai mei care mă priveau plini de speranţă(stând în cur şi dând din cozi) aducându-mi aminte că era ora lor de masă. Ochii lor blânzi şi catifelaţi parcă îmi spuneau ( nu parcă…aşa era) : Nenea Radu noi astă seară nu ciuguluim nimic ?. Ete…nu ciuguliţi nimic…îmbuibaţilor!…zise-i eu înverşunat în sinea mea. Mai Staţi şi pe Nemâncatelea că prea v-aţi învăţat. În final cred că au înţeles că nu este rost de nimic şi s-au retras fiecare pe la cotloanele preferate “mormăind” în barbă(dacă se poate spune aşa) : hai bă că de la ăsta nu iese neam în seara asta. M-am ridicat să fumez o ţigară dar efectul  resimţit în măsea a fost catastrofal şi mi-a Tăiat Brusc această poftă dăunătoare. Am revenit la poziţia iniţială, orb, surd, inert şi încet …încet…adormit.

Pe la 4 dimineaţa a doua zi (oră normală pentru mine) îmi pregăteam deja cafeaua fluierând (bineînţeles) fals o manea cu versuri amestecate. Nu mai aveam nici pe dracu’. Animalurile mele (cum le spun eu cu tandreţe) îmi dădeau de înţeles că trebuie să recupereze tainul de seară…ciuciu…astăzi este altă zi…ţigara fumega aromitor în scrumieră iar eu mă simţeam gata de atac.

Dar…când sorbeam cafeaua…mă gândeam : băi nene dacă mai am chestii din astea cel puţin de 20 de ori pe lună…m-am scos…într-un an îmi cumpăr maşină. Ia să văd nene câte măsele mai am şi în ce stadiu?

Premiul

Sun nervos. Sunt foarte nervos. Sunt de irascibil de nervos. Dar cel mai nervos sunt când nu sunt nervos şi fac totul ca să devin nervos. De când s-a lansat …la congres… provocarea pentru găsirea unui slogan pentru alegeri… contra unui Premiu… nu mai dorm noaptea, beau cafea după cafea până m-apucă tremuriciul în firele de păr, sudez ţigară la ţigară de mi s-au îngălbenit deştele, mă plimb prin pivniţă (locul de creaţie) precum leul în cuşcă, mă zbat în idei precum peştele în năvod sau iepurele când îl prinzi de urechi, mă scarpin peste tot, mă cufuresc din sfert în sfert de oră de am consumat cinci suluri de hârtie igienică (din alea “economia familiei).

Caut sloganul, îl simt plutind în atmosfera îmbâcsită din pivniţă plină de arome de cartofi putreziţi, canalizare înfundată, maculatură mucegăită şi rahaţi de şobolan îmbuibat cu Furadan expirat. Îl simt că este gata să erupă scânteietor precum erupţia Vezuviului într-o noapte fără lună. Îl simt răscolindu-mi măruntaiele precum mustul rece băut toamna pe nerăsuflate pe stomacul gol. Simt că este aici… ca un duh rău ce te învăluie cu răsuflarea-i fetidă.

Frazele cu mesaj îmi zburătăcesc prin neuroni precum vrăbiile în stol când le atacă motanul jigărit al vecinei, mă înconjoară (frazele nu vrăbiile) pervers şi tentant dar simt că încă nu l-am găsit încă pe cel care să-mi aducă Premiul.

Dar ştiu că EU VOI LUA PREMIUL că mi-a zis mie o baba ghicitoare astă toamnă la târg la Bragadiru unde mă dusesem să iau nişte struguri să fac vin. Va fi…zicea ea…cel mai înălţător moment al vieţii tale.

Şi cum să nu fie! Vă închipuiţi cum este să am marea, unica, teribila, nemaiîntâlnita, nemaipomenita şansă ca…dacă este să câştig concursul…să mă întâlnesc cu CEI TREI… care să-mi facă neprecupeţita Onoare să dau mâna cu ei, să-i privesc în ochi încercând să le pătrund gândurile măreţe, să le ating mânecile de la haine îmbibându-mă cu mireasma lor de titani ai României viitoare. Un asemenea moment măreţ încrâncenă carnea pe mine făcând ca pulsul (numai la gândul scenei ce se va desfăşura) s-o ia razna ca un Ferrari pe o autostradă dreaptă. Ce idee înălţătoare au avut…o ÎNTÎLNIRE CU EI TREI…corifeii neamului, salvatorii neamului, strategii neamului, gura de oxigen a României viitoare. Nu s-au coborât atât de jos să ofere bani ca premiu întrucât onoarea de a te întâlni cu ei face (pe bună dreptate) mai mult decât rezervele de aur ale ţării.

ŞTIU că voi trăi momentul acesta şi deja mi-e frică să nu mă pierd, să nu mă scap pe mine, să nu transpir, să nu mi se umple ochii de lacrimi de recunoştinţă, să nu mi se tulbure cuvintele în gâtu-mi becisnic ca să-mi pot exprima recunoştinţa şi profunda gratitudine pentru acordarea a cinci minute din timpul lor preţios persoanei mele umile…un nimeni pe aceasă planetă şi în această ţară.

Ridic în slăvi pe cel ce a avut această magnifică idee şi îngenunchez cu smerenie pentru proslăvirea “în veci” a marilor oameni ai ţării : Ponta, Crin şi Constantin.

N.A.   Pentru cei nedumeriţi, dar care au avut deja răbdarea să citească această postare, trebuie să fac o completare în virtutea faptului că ma cheamă ” Ochiometru” şi nu îmi scapă nimic ( mă rog…discutabil…)

La “adunătura” zisă miting a USL, camaradul Crin, în infatuarea sa malignă, copleşit de umbra lui Mircea la Cozia…precum băşina porcului de balega vacii… şi de spiritul dominator al lui Ştefan CEL Mare (cel puţin aşa cred eu că a simţit în măruntaiele-i poroase care nu digeră politica de calitate ci numai cea de mediocritate), mobilizat de zbieretele din sală care îl ungeau la inimă precum linsul maimuţei la curui rănit de ţepii arborelui de argan, mobilizat de pupincuriştii anonimi (pentru noi) din apropiere, a propus un concurs pentru alegerea unui ” SLOGAN” de alegeri pentru care marele premiu să fie o “întâlnire” cu cei trei mari oameni de stat…Ponta, Crin, Constantin. Lenin, Stalin, Napoleon, Churchil, Burebista, Pericle, Cezar, …rahaţi în ploaie…! ce mama dracului. La vremuri noi tot noi!